miercuri, 28 septembrie 2016

The Book Blogger Memory Challange Tag

       Bună ziua!

     Știu că Roxi, de pe blogul Gânduri despre cărți, a făcut acum ceva timp acest tag, dar, având mai mult timp liber și neavând ce să mai scriu pentru blog, am decis că acest prilej este minunat pentru a face această minunată leapșă.
     Doresc să-i mulțumesc din suflet pentru această nominalizare! Îți mulțumesc, Roxi, că găsești numai tag-uri drăguțe și că ai amabilitatea de a mă „provoca” și pe mine. :)
     Știu că e o leapșă de amintire a lucrurilor din cărți, dar nu am citit cărți care să se potrivească cerințelor, așa că uneori voi scrie ce n-am citit, dar care cu siguranță am pe wish list.

     Acest tag este bun pentru a-ți aduce aminte unele lucruri citite din cărți, mai ales pentru persoanele care uită repede. Eu

     1. Numește o carte scrisă de un autor pe nume Michael.

         Se pune dacă e Michel? 
         Nu am citit-o, dar o am în bibliotecă, fiind primul volum din seria „Cavalerii Pardaillan”.




     2. Numește o carte care are un dragon pe copertă.

         N-am citit nici o carte din seria „Harry Potter”, dar chiar mi se par interesante.




     3. Numește o carte care are un personaj pe nume George.

         Aici am avut nevoie de puțin ajutor din partea mamei. Mi-a zis că George, din romanul „Ion”, era prieten cu Ion, iar apoi au devenit dușmani. Nu am citit această carte, momentan nu prea mă atrage, poate o voi citi când îi va veni momentul, când va trebui să o citesc pentru școală.


     4. Numește o carte care e scrisă de un autor al cărui nume de familie e Smith.

         Am observat că această serie este foarte populară în rândul tinerilor. Nu prea mă atrage această serie,  nu pare potrivită pentru mine și nu văd că m-ar entuziasma sau intriga, într-un fel, despre ce este vorba în ele. Dar mi-a venit numele scriitorului în minte și-am zis că hai să pun asta, decât să nu pun nimic.




     5. Numește o carte a cărei acțiune este plasată în Australia.


          Nu am citit nici a cărei acțiune să fie în Australia, dar pare un continent și chiar mă voi interesa, să văd dacă găsesc vreo carte care este plasată în acest continent.

      6. Numește o carte al cărei titlu conține o lună a anului.

          Știu că titlul conține un anotimp, nu o lună, dar am această carte de mai mult timp pe wish list și mi se pare foarte interesantă! Coperta mi se pare minunată. Cărțile de pe Raftul Denisei sunt atât de intrigante, multe mă fac foarte curioasă datorită copertei.


     7. Numește o carte care are un cuțit pe copertă.

         Ăăăh, nu am astfel de cărți în bibliotecă, nu-mi plac cărțile sadice și sumbre.

     8. Numește o carte care are cuvântul ,,un”/„o” în titlu.

         „O mie de nopți”. Am auzit de ea, nu am citit-o, dar o am pe wish list pentru că îmi plac mult povestirile arabe. 


     9. Numește o carte al cărui personaj principal are același nume cu autorul.

         Aici îmi vine în minte numai cartea scrisă de Andrei Cioată, „Toate sfârșiturile sunt la fel”. Mi-a plăcut nespus de mult, după ce l-am terminat nu am mai avut cuvinte!


     10. Numește o carte care a fost ecranizată.

           „Înainte să te cunosc” de Jojo Moyes.





      Mi-a plăcut enorm această leapșă, mi-am reamintit unele lucruri din cărțile pe care le-am citit. Mulțumesc, Roxi, încă o dată! Cu căldură, vă invit să faceți și voi această leapșă. :)



      Vă doresc o zi frumoasă și lecturi minunate!




marți, 27 septembrie 2016

Poze care ne fac să iubim toamna

           Salutări!

     Știu că nu am mai postat demult, dar, între timp, a început școala. Anul acesta mi se pare mult mai încărcat decât cel de anul trecut. Deja am dat un test săptămâna trecută și urmează să dăm altul în această săptămână. Și tot așa, pentru că a început școala. Daria, trezește-te.
     Da, am început o rubrică, va continua, dar nu sunt sigură dacă o voi posta în fiecare săptămână. Depinde de timpul meu, dacă sunt ocupată sau nu, iar astăzi am avut puțin mai mult timp pentru a scrie pe blog.

     Nu prea mă bucuram în anii trecuți de venirea toamnei, nici nu mă gândeam la minunățiile din natură, de tabloul natural pictat de superbul anotimp. Am descoperit că anul acesta îmi place toamna, chiar dacă vremea nu este uneori favorabilă. Dar, să vedem partea plină a paharului! Cum spunea un citat: Toamna: Ce mare pictor impresionist! Și chiar așa e! 
     Sunt născută vara, îmi place și acest anotimp, dar se pune dacă am două anotimpuri preferate, nu?

     Fiind spuse aceste gânduri, să începem!

         1. Am văzut acest gif acum câteva zile și mi-a plăcut foarte mult!


     2. Castelul Neuschwanstein pentru cei care nu știu germană, nu vă chinuiți, nici eu nu știu să pronunț
Acest castel e pur și simplu încântător! Parcă e scos din basme! Mai ales cu peisajul tomnatic, culorile acelea superbe! O poză minunată!


     3. Această ilustrație este deosebită! Cititul se îmbină armonios cu toamna! ♥



     4. Un tablou minunat al naturii! Ce culori calde și luminoase!


     5. Apă, frunze, copaci, reflexie - o poză fascinantă.



     6. O altă pictură naturală a anotimpului toamna.



     7. Acest gif ne transpune în atmosfera unică a toamnei. ^^
   

     8. Minunat, minunat!


     9. O singură poză care conține toate elementele specifice toamnei! 



      10. Leaves, leaves!


     11. Altă frunză rătăcită în tabloul toamnei.


     12. Ploaia, lacrimile cerului.



     13. Superb! Chiar aș vrea să fiu aici.



     14. Perfect, căldură avem. Mai vreau o cană de ciocolată caldă, un pulover și o carte!



     15. Plimbările cu bicicleta sunt perfecte pe-aici!



     Am găsit mai multe poze minunate, dar acestea mi s-au părut cele mai deosebite.
     Vouă vă place anotimpul toamna?

     Vă doresc o săptămână liniștită și plină de lecturi frumoase!

                                                                               Daria.

luni, 26 septembrie 2016

„Lélia” de George Sand - Recenzie


    Titlu: Lélia



     Autor: George Sand


     Număr de pagini: 304


     Editura: Corint




     „Trebuia s-o fi cunoscut aşa cum am cunoscut-o eu, ca să cunoşti tot ce exista feminin în acest om mare, imensitatea dragostei care se afla în acest geniu. Ea va rămâne una dintre persoanele ilustre ale Franţei şi o glorie unică a ei.” G. Flaubert



      Am început să citesc „Lélia” fără să știu prea multe lucruri despre această scriitoare și despre carte. Dar, spre surprinderea mea, am citit-o pe nerăsuflate, am devorat-o pentru că mai întâi, am stat să meditez la lucrurile pe care autoarea ni le releva nouă, cititorilor.

     „Lélia” este povestea tragică a unei femei, romanul purtându-i numele, povestea unui suflet care este dornic de libertate, iubire și pace, dar care eșuează de fiecare dată, când este pe cale de a le obține.
      Din primele pagini, autoarea m-a introdus  în atmosfera unui roman  care are un stil minunat, pagini pline de putere, lumină, entuziasm și mult suspans. În unele momente a tins spre un stil încărcat, dar acesta e scrisul ei unic, stilul ei propriu, armonios și plin de suplețe.

     Acțiunea este statică până la jumătatea romanului. Autoarea face introducerea  prin scrisorile a doi tineri îndrăgostiți, care își completează unul altuia ideile, gândurile și transimt sentimente profunde, nobile, citind și parcurgând cartea. M-am bucurat din plin și m-am gândit la lucruile discutate de cei doi. E un roman care se citește puțin mai greu, datorită faptului că după ce citești o frază plină de imaginație în care autoarea își transmițea direct sentimentele, trebuie să lași cartea din mână și să te transpui în lumea și gândurile personajelor.

     Cele două personaje care comunicau prin epistole, Lélia și Stenio, sunt doi oameni care, după părerea mea, le e frică să-și manifeste sentimentele. Ce-i drept, își spuneau că se iubesc, dar voiam mai mult, să fie mai veseli, mai optimiști și mai plini de viață. Să își povestească unul altuia întâmplări luminoase, minunate, din care ai ceva de învățat și cu care rămâi cu zâmbetul pe buze. Subiectele pe care le abordau erau puțin cam sumbre, neutre, ajungând de multe ori la moarte.

     Cartea ne transpune într-o atmosferă meditativă, unde multe monologuri erau prezente, care mă făceau uneori să mă tulbur, să mă emoționez, dar în același timp, mă bucuram de modul în care scriitoarea scria fiecare frază și admiram cuvintele care mă înfiorau înăuntrul sufletului.

     Acțiunea începe să ia o oarecare întorsătură: Stenio o duce pe Lélia departe de civilizație, într-un loc liniștit și meditativ, unde sufletul ei ar putea să se  liniștească. Aici, Lélia își transpune gândurile și sentimentele pe hârtie. A locuit timp de doi ani într-un templu, doar rugându-se, plângând și meditând. Părțile acestea îmi sfâșiau sufletul, țipa pe dinăuntru, simțeam ce simțea personajul și trăiam tot ce scria autoarea. Chiar m-au făcut unele părți să mă întristez, să citesc și să am impresia că sunt martoră, împreună cu Lélia, în acel templu, stând în ploaie, privind cerul înstelat, norii pufoși cu soarele arzător și surâzător.

     Prin aceste descrieri și întâmplări ale Léliei, am observat că sufletul ei este unul singuratic, care nu mai poate iubi sufletește. Inima ei a fost blocată, dar încă era vie și dornică de iubire. Trupul ei era ca de alabastru, înghețat. Sufletul ei trăia pe dinăuntru, sentimentele îi ajungeau la inimă, dar trupul nu-i mai funcționa, era ca o stafie. Personalitatea ei era una puternică, dar mulți o considerau un duh rău pe pământ. Nu le-am dat dreptate celor care o judecau, pentru că eu am văzut-o altfel. Ea e doar o simplă ființă care a iubit prea mult, iar apoi a fost dată uitării și nu a mai putut avea încredere în iubire, în forță sufletească. Era considerată o ființă ciudată, de neînțeles, cu un suflet tainic și bizar. Ea visa la o lume mai bună în ceruri, lângă un Dumnezeu, unde lumea ar fi, pentru ea, mai fericită și mai surâzătoare. Acest mic amănunt pe care protagonista îl menționa de mai multe ori mă speria și îmi dădea niște bănuieli despre ce s-ar putea întâmpla mai departe.

     Stenio era altfel, contrastând cu sufletul și caractetul ei. Stenio era un tânăr plin de viață, un poet talentat, înzestrat cu vorbe și cuvinte calde, alese, care îți atingeau coarda sensibilă a inimii. Sufletul lui era pur, copilăros și tânăr, dornic de a iubi atât sufletește, cât și trupește. Acesta făcea orice ca  Lélia să-l iubească, să-i demonstreze că-l iubește nu numai cu vorbe, ci și cu fapte. El încerca din răsputeri să ajungă la sentimentele tinerei, dar nu izbutea. Sentimentele ei erau reci, înghețate, de neînțeles.

     Pe parcursul romanului apare sora Léliei, Pulheria. Acest nou personaj ni se arată de autoare ca fiind unul vesel, bucuros, cu mult avânt pentru viață și pentru lucrurile lumești. Mi-a plăcut mult o scenă dintre cele două surori, în care acestea își povesteau uneia alteia frământările sufletești. A fost o descărcare pentru protagonista cărții. Am văzut această întâmplare ca fiind un balsam pentru sufletul ei.

       Această carte mi-a oferit o altă perspectivă despre viață, una mai lugubră și diferită. Citind pe nerăsuflate, multe sentimente și surprize s-au înfiripat în sufletul meu. A fost prima mea carte citită cu un sfârșit pe neașteptate, care m-a făcut să închid brusc cartea și să mă întreb de ce s-a întâmplat chiar așa. De ce George Sand a vrut să ne terorizeze? Nu știu, poate veți înțelege voi, dacă citiți cartea.
       Altă carte despre care am auzit multe, scrisă tot de ea, este „Mica Fadette” care mi se pare destul de interesantă. Și sper să nu fie atât de tristă pe cât a fost această carte.

     Din acest roman am avut multe de învățat, am simțit multe citind, am reflectat la multe lucruri. Sunt fericită că am mai citit o carte din care am tras multe concluzii și am învățat multe de pe urma acțiunii și a personajelor.



    Ați citit această carte? Dacă nu, ați dori? Sper că v-am convins! Vi-o recomand cu multă căldură, e perfect pentru o zi mohorâtă de toamnă, cu un ceai cald lângă voi. :)



     Citate:
  • „Taine profunde s-au pierdut în negura timpurilor, lumea şi-a uitat vârsta şi, crezându-se încă tinere, se teme să nu se simtă deja atât de bătrână.”
  • „Sufletul meu e frate cu al tău, şi îl mâhneşti, îl sperii scormonindu-l astfel. Ia-l drept ceea ce este, un suflet care suferă şi care așteaptă.”

    Daria.

marți, 6 septembrie 2016

Leapșă de toamnă

         Salutări!


      Astăzi revin cu o nouă leapșă tare drăguță și interesantă pe care am preluat-o de pe blogul Dulce Casă. Mi-au plăcut foarte mult întrebările, așa că am zis că acesta este un prilej bun de a scrie un articol, ca de început de toamnă. Acestea fiind spuse, să începem!

      1. Când începe toamna pentru tine?

          Toamna începe pentru mine atunci când frunzele copacilor și a viei noastre din curte încep să cadă. Însă, începe și pe 12 septembrie, când vom merge din nou la școală.


     2. Ce îți place cel mai mult toamna?

         În anotimpul toamna îmi place că vremea de afară este perfectă, nu e nici prea frig, nici prea cald, iar zilele în care plouă sunt niște comori, îmi place nespus de mult acel miros proaspăt și revigorant al ploii. Cel mai mult mă fascinează culorile minunate care vin o dată cu acest anotimp!


     3. Care este amintirea ta preferată despre toamnă?

         Țin minte că ieșeam cu prietenele mele de pe stradă, atunci când ploua, și ne luam umbrelele cu noi, dansând prin ploaie. :)


     4. Ce îți place să bei toamna?

         Îmi place foarte mult ciocolata caldă, mai ales că mă încălzește în zilele răcoroase.


     5. Care e mâncarea ta preferată de toamnă?

         Nu prefer nimic special, dar îmi plac clătitele cu gem de vișine, îmi aduc aminte de vară.


     6. Cum este vremea de toamnă în zona în care locuiești?

         Plouă mult și este răcoare. Mai iese și soarele, dar nu mai strălucește asemeni zilelor lungi și călduroase de vară.


     7. Ce culoare are toamna?

         Arămie, roșie, portocalie, galbene, culori calde și armonioase.


     8Cum miroase toamna?

          Toamna miroase a ploaie, a zâmbete, a frunze uscate ale nucilor. 



     9. Cumpărături pentru sărbători de toamnă: da sau nu?

         Da, îmi cumpăr cărți, iar pentru sărbători, doar în preajma Crăciunului.



     10. Daca ai putea pleca toamna undeva, unde ai merge?

         Cel mai potrivit loc e la munte. Să simt aerul proaspăt și curat care îmi curăță tot organismul.


     11. Care este sportul tau favorit de toamna?

           Îmi plac plimbările cu bicicleta.


     12. Care este sărbătoarea de toamnă favorită?

            Intrarea în biserică a Maicii Domnului.


     13. Care este placinta ta preferată de toamnă?
            Plăcinta cu brânză.
 
 
     14. Ai o carte favorită de toamnă?
            Da. Am citit acum doi ani, în toamnă, romanul ,,Potirul de sub stâncăde Susan Cooper. A apărut acum câțiva ani, la editura Corint, fiind primul volum dintr-o serie, însă editura nu a mai tradus și celelalte volume. Sper să ne facă o surpriză această editură și să fie traduse pe viitor!
            

     15. Dar un poem sau un citat favorit?
           Acest citat este uimitor!
 

     Acestea au fost întrebările la care am răspuns cu drag. Vă invit cu căldură să preluați și voi această minunată leapșă care vă face să intrați cu bucurie în atmosfera toamnei!
      Vă doresc lecturi plăcute!

joi, 1 septembrie 2016

„Roșu și Negru” de Stendhal - Recenzie


   Titlu: Roșu și Negru



    Autor: Stendhal



    Număr de pagini: 588




     Editura: Litera
 
                 
         
          Prefața:


      Frumos și ambițios, Julien Sorel este hotărât să se ridice deasupra originilor sale provinciale umile. Dându-și seama curând că succesul poate fi atins doar prin adoptarea codului subtil de ipocrizie după care se conduce societatea, el începe să avanseze prin înșelăciune și egoism. Cariera sa triumfală îl poartă până în cercul restrâns al lumii aristocratice pariziene, unde printre cuceririle sale se numără blânda doamnă de Rênal, o femeie căsătorită, și trufașa Mathilde. Julien comite însă în cele din urmă o crimă neașteptată și tulburătoare, semnându-și singur condamnarea la moarte. Roșu și Negru este un portret incisiv și plin de viață al societății franceze din prima jumătate a secolului al XIX-lea, măcinată de corupție, lăcomie și plictiseală, iar Julien Sorel – profitorul fără scrupule a cărui strategie machiavelică este subminată de propriile emoții – rămâne până azi unul dintre personajele cele mai interesante din literatura europeană.

     Un roman profund și sensibil care m-a făcut, pe tot parcursul citirii lui, să admir foarte mult comportamentul, personalitatea și sufletul personajelor.

     Am fost foarte entuziasmată când am găsit această carte în librărie. Eram cu gândul că o voi citi foarte repede și că o voi citi pe nerăsuflate. Heheh, dar n-a fost chiar așa! Am cam lungit-o cu ea. A început să îmi placă mai mult doar după jumătatea cărții. Voi spune pe parcursul recenziei doar un argument pentru care nu mi-a plăcut. În rest, a fost scrisă foarte frumos, cu o acțiune fluentă și personaje misterioase și interesante.
   
      La începutul romanului ne este prezentat Julien Sorel, fiul unui simplu țăran din Verrières. Trebuie să recunosc că de la primele pagini mi-a plăcut de Julien, care era o fire foarte retrasă, timidă, deschisă, dar cu multă judecată. 

      El nu era iubit de către tatăl lui și nici de frații lui. Aceștia își băteau joc de el și îl atacau cu cele mai odioase injurii. Uneori, totul părea alambicat, dar parcurgând romanul, mă obișnuiam cu stilul lui încărcat, dar în același timp, vioi și plin de speranță.

      Julien cunoștea foarte bine limba latină. Acest lucru i-a oferit multe avantaje și i-a deschis drumuri. Astfel încât, într-o zi, tatăl lui i-a găsit o ocupație care îl va putea ajuta să trăiască pe cont propriu. Vestea aceasta l-a mirat foarte mult pe Julien. Începutul a fost mai timid pentru el și întâmpinat cu o oarecare reticență. Noua lui viață a început în casa domnului de Renal, primarul orașului, unde el trebuia să-i educe pe copiii acestuia.


   În această casă s-a înfiripat o poveste surprinzătoare de dragoste între el și doamna Renal. Soția primarului era plină de remușcări pentru că uneori nu știa cum să reacționeze când privirile li se întâlneau întâmplător, dar de fiecare dată conversau cu multă prietenie și pasiune. Regretele lui l-au împiediat să-și dea frâu pasiunii, iar stângăcia lui Julien o amuza foarte mult pe doamna de Renal. Zilnic descoperea defecte și calități care o făceau să îl prețuiască pe zi ce trecea, dându-și seama că începe să se înfiripe o poveste romantică de dragoste.
     De multe ori, Julien încerca să o impresioneze cu o sumedenie de lucruri care să-i stârnească curiozitatea. Când se întâlneau în grădină, acesta încerca să o prindă de mână și trăia clipe pline de pasiune înflăcărată. Ea era, însă, mai timidă, căci uneori îi ocolea privirea și se înroșea. Era un sentiment plăcut și pentru mine, trăind, în imaginație, iubirea celor doi, dar care nu izbuteau să își arate sentimentele unul față de celălalt.
    Din aceste comportamente, decurgeau multe temeri  care ieșeau la iveală: domnul de Renal putea afla, într-un moment de indiscreție al cuiva, că cei doi se iubeau. Însăși doamnei de Renal îi era frică să nu-i mărturisească pasiunea ei pentru el. Dar Julien o oprea, întâlnindu-se în fiecare zi cu ea și alinându-i regretele.

      Uneori, gândurile tânărului pentru doamnă te făceau să te amuzi și să te gândești că acest bărbat atât de tânăr avea un suflet de o blândețe inegalabilă. 


      Copii doamnei de Renal, la rândul lor, îl iubeau și îl apreciau deopotrivă. Tânărul le povestea zilnic, îi distra, se amuzau, iar între ei era o armonie perfectă. 


    Pe tot parcursul romanului, întâlnim personaje din ranguri înalte care îi erau mereu alături, îi dădeau sfaturi și îl ajutau la greu. Unul dintre aceste persoane era părintele Pirard. Atunci când în sufletul lui Julien se isca o furtună, mergea la abatele Pirard și i se descărca lui. Abatele îi dădea multe sfaturi înțelepte care îl ajutau pe Julien și îl făceau mai puternic și mai încrezător în sine, mai îngăduitor cu unele fapte sau căințe.


      Însă, printr-o întâmplare neprevăzută, el trebuia să o părăsească pe doamna de Renal. Aceast nou prilej îl putea urca cu o treaptă pe scara socială, devenind mai apreciat și mai cunoscut. Este vorba despre domnul de La Mole. Îi trebuia un secretar isteț și ager, care să îl ajute să scrie scrisori, în momentul când acesta era prea ocupat sau avea prea multe scrisori și cereri.
     Acesta avea o fiică, pe care tânărul nostru o întâlnea foarte des în salon, la cină, sau în grădina casei. Prima impresie pe care i-a lăsat-o Mathide, căci așa o cheamă, a fost aceea a unei firi foarte orgolioase și care, avea pe deasupra, un suflet greu de înțeles deoarece aborda o atitudine arogantă și mândră. La prima vedere, lui Julien nu-i surâdea ideea ca această domnișoară frumoasă, dar mândră, să se îndrăgostească de el. Dar uite că viața rezervă oamenilor și surprize. Mathilde începe să aibă sentimente puternice pentru el. Ea începe să devină foarte rușinoasă și sfioasă în fața lui. Julien nu-și dădea uneori seama ce se află în sufletul ei.

      Aici, cred eu, am dreptul să spun câteva mici aspecte, care nu prea mi-au plăcut și nu m-am putut acomoda atât de mult cu ele.

      Mi s-a părut, puțintel de tot, că autorul o cam lungește până când începe adevărata acțiune. (cam pe la mijlocul romanului). Înțeleg că la început trebuia să aflăm mai multe detalii despre personaj, să îl cunoaștem, iar apoi să pornim în călătorie împreună cu el, dar a fost puțin cam exagerat, uneori avea un stil cam greoi, asta împiedicându-mă să citesc mai repede cartea și să o parcurg cu mai mult entuziasm. Poate că nu e un defect, într-adevăr, nu am mai fost eu obișnuită cu acest stil de scris, dar important este că nu am lăsat cartea și am continuat-o. Sunt sigură că aș fi regretat. Această înfățișare pe care am împărtășit-o cu voi sper că nu v-a făcut să nu mai fiți atât de emoționați pentru carte. Cine știe, poate voi ați mai citit o carte de Stendhal și v-a plăcut. Până la urmă m-am obișnuit pe parcurs cu felul lui de a scrie și a început să-mi placă.


    Și, nevrând să las această părere cam negativă la sfârșit, pentru că romanul mi-a lăsat o impresie foarte bună și niște amintiri minunate, voi mai scrie câte ceva despre povestea lui Julien și despre gândurile mele cu privire la roman.


      Julien, la rândul lui, începu să o iubească pe Mathilde cu înflăcărare. Avea zile când o ura, dar și o iubea pentru farmecul, naturalețea și suplețea ei. Din nou, această nouă iubire înfiripată între cei doi tineri a fost foarte interesantă și specială. Multe întorsături de sentimente, pot spune, au fost prezente în sufletele lor. Domnișoara de La Mole devenea foarte geloasă când Julien vorbea cu o altă doamnă din societate. El și-a dat seama de acest lucru, așa că a încercat să cucerească pe o doamnă Fervaques, scriindu-i scrisori de dragoste și povestind cu ea. Voia să vadă reacțiile Mathildei, să-și dea seama dacă mai simțea ceva pentru el.


     Aceste scene mi se păreau foarte drăguțe și mi-a făcut plăcere să citesc gândurile fiecărui personaj, admirându-le de fiecare dată cum vedea fiecare situația. Am admirat la fiecare personaj agerimea și eleganța caracterului. Mai ales la Julien, care reușea să facă față oricărei situații, demonstrându-și inteligența și capacitatea de adaptare, fiind prototipul considerat de literatură al parvenitului, care s-a folosit de relațiile sale pentru a ajunge unde dorea.


     Cum a zis Miruna, la sfârșitul cărții, autorul îți dă două palme bune!

     Vă las această părere despre „Roșu și Negru”. Sper că v-am convins să o citiți, iar dacă ați citit-o, vouă cum vi s-a părut? :)
      Vă doresc lectură plăcută!




          Citate:

  • „În acest deşert de egoism care se numeşte viaţă, fiecare se gândeşte la sine.”
  • „Un drum e oare mai puţin frumos fiindcă sunt spini în tufişurile de pe margini? Călătorul trece mai departe şi lasă spinii urâcioşi să rebegească în drum.”
  • „Curăţia sufletească, lipsa oricărui simţământ de ură prelungesc, fără doar şi poate, durata tinereţii.”

Follow Us @soratemplates