joi, 28 iulie 2016

„Portretul lui Dorian Gray” de Oscar Wilde- Recenzie


 Titlu: Portretul lui Dorian Gray


  Autor: Oscar Wilde


  Număr de pagini: 301


  Editura: Litera


,,Portretul lui Dorian Gray reflectă mult din mine însumi: Basil Hallward este ceea ce cred eu că sunt, lordul Henry- ceea ce crede lumea că sunt, iar Dorian- ceea ce aș vrea să fiu- în alte vremuri, poate.” - Oscar Wilde


   O carte despre o poveste tragică exprimată prin cuvinte și emoții, un roman care s-a ridicat peste așteptările mele, ținându-mă în suspans pe tot parcursul ei.

    Știți acel gen de carte care vă face să citiți fără să vă dați seama cum timpul zboară pe lângă voi și că treceți de la o pagină la alta iar apoi sunteți uimiți cât de mult ați citit? Portretul lui Dorian Gray vă face să ieșiți din lumea reală și să intrați în lumea de dincolo de copertă. Povestea lui mi-a dat un avânt incredibil pentru viață și pentru greutățile ce vor urma să le înfrunt.

 Cartea îl are ca protagonist pe un tânăr de o frumusețe specială, numit Dorian Gray. El ne este înfățișat ca fiind un băiat frumos, tânăr, cu ochi de un albastru minunat, strălucitor, cu multă poftă de viață și cu multă iubire care așteaptă să fie împărtășită. L-am admirat foarte mult la început pentru că avea un comportament ales, era gentil, elegant, puțin timid și retras.

 La început facem cunoștință cu doi prieteni, Basil Hallward și lordul Henry, asistând la o discuție de-a lor. Basil îi vorbea lui Henry despre minunatul său prieten, Dorian, care vine aproape în fiecare zi să îl viziteze și să-i pozeze, deoarece acesta era pictor. El îi spunea că Dorian este un model incredibil și că nu a mai văzut niciodată un tânăr atât de fermecător ca el și că are un suflet deschis și luminos. Pentru Basil, Dorian era idolul lui în artă.
    
 Într-o zi, când Dorian se afla în atelierul lui Basil, lordul Henry veni să-i facă o vizită. Acesta se împrietenise foarte repede cu Dorian. Henry reuși în foarte puțin timp să-l schimbe radical și să îi schimbe multe percepții, idei și gânduri.
    Erau în atelierul lui Basil admirând minunata pictură a lui Dorian și tot odată cea mai reușită lucrare a artistului. Dorian era pur și simplu fermecat de frumusețea lui, nu putea să creadă că era el în persoană. Atunci Henry i-a ținut un discurs filozofic în care îi spunea despre viață, despre îmbătrânirea înfățișării și a sufletului. Dorian l-a crezut, în ciuda faptului că Basil îi spunea să nu-l asculte că habar nu are ce vorbește. Tânărul a rămas stupefiat, speriat și îngrozit de cele auzite. Astfel, fiind în fața tabloului, uitându-se la el cu groază, a spus că vrea ca el să rămână veșnic tânăr și numai tabloul să îmbătrânească. El era într-un fel gelos pe tabloul lui fiindcă acesta își va păstra tinerețea lui veșnică, iar el, muritor fiind, va îmbătrâni și nu se va mai putea schimba.

    Da, într-adevăr, Henry a fost o infulență nefastă pentru Dorian. Acesta l-a schimbat foarte mult, a început să meargă cu el prin toate colțișoarele murdare și vulgare ale Londrei, noaptea, mergând la cluburi și vorbindu-i despre multe lucruri care îl făceau să se îndepărteze de el însuși, murdărindu-i sufletul și încurajându-l să facă multe lucuri nedemnde de un tânăr.

    Dorian Gray începe să meargă la teatru. Dar nu la orice teatru, ci la unul în care actorii joacă fără nici un pic de efort și de plăcere. Vă întrebați de ce Dorian mergea acolo? Simplu. A fost fermecat de actrița care juca în fiecare seară, Sibyl, care interpreta roluri diferite din piesele lui Shakespeare, Hamlet, Romeo și Julieta, Poveste de iarnă, Othello și multe altele. Era fascinat de frumuseștea ei, de talentul ei înnăscut de a-și exprima sentimentele într-un loc atât de puțin populat, un loc unde nu au ce căuta oameni din înalta societate.

    Într-o seară, Dorian i-a spus ceea ce simțea el pentru ea. Sibyl a fost profund uimită și impresionată de faptul că un domn atât de superb s-a îndrăgostit de ea, o actriță care nu are condiții și faimă. Însă pentru Dorian nu asta conta. Ea era frumoasă, talentată, isteață, avea o inimă bună și deschisă, un păr superb și niște ochi deosebiți. Pe Dorian nu îl interesa câtă zestre are ea și unde se afla pe scara socială. Cu toate acestea, cu ajutorul ”minunatului” său prieten, Henry, acesta a reușit să se îndepărteze de ea și să-i rănească sentimentele. Dorian a fost crud, dur și nepăsător față de dovezile de iubire care le primea de la Sibyl în momentul în care el își amintea de spusele lui Henry. Astfel, Sibyl a ajuns să se sinucidă pentru că Dorian a fost influențat de lord. Aflând vestea cea iremediabilă, Dorian a simțit că i se mișcă pământul de sub picioare. A fost cel mai de necrezut moment trăit de el până atunci. Nu-i putea vine a crede. Ea era lumea lui, fereastra lui către o lumina cerească și iubitoare.

    Am fost foarte mirată de cele ce se întâmplau. Trăiam o dată cu personajele, simțeam că eram acolo cu ele și îmi spuneam atunci când erau cele mai tensioante simțăminte, îmi imaginam ce s-ar putea întâmpla și gândeam: ”Nu, nu face asta! Totul se va schimba! De ceee?!”. Dar firul poveștii înainta, citeam ce se întâmplă cu fiecare personaj, mă răzvrăteam înăuntrul meu și simțeam că totul se va spulbera când se va termina cartea, că mai vreau o continuare, iar acea continuare să fie la nesfârșit, să nu se mai termine nicioadă și toți să trăiască fericiți și în pace.

    Dorian Gray a mers să mai privească încă o dată tabloul primit de la Basil. Iar când s-a uitat mai mult la el, a observat că ceva se schimbase, că nu era la fel cum era înainte. Atunci el își amintea de dorința pe care o spuse cu voce tare când era în atelierul lui Basil și își privea înfățișarea. Chipul a primit o expresie ciudată. S-a schimbat la față. Oare de ce? Acestea au fost momentele de suspans trăite de Dorian, dar și de noi, cititorii.

   Lumina tremurătoare și aprinsă a soarelui îi dezvăluia acele cute de cruzime din jurul gurii la fel de deslușit ca și când s-ar fi privit într-o oglindă după ce săvârșise o faptă groaznică.
    
     Cum spunea Oscar Wilde în acel citat de sus, că această operă este o parte din el. El va intra în lista autorilor mei preferați. Are un scris impecabil, armonios și elegant. Consider că și noi ne putem regăsi în aceste personaje, oferă modele și învățături de viață.
     Am privit această carte ca pe o lecție de viață. Ca un fel de sfat și îndrumare de la autor, explicându-ne printr-o poveste tragică cum să acționăm și cum să ne comportăm în situații limită și cum să facem față greutăților care ne apasă pe suflet.

    De obicei, când citesc o carte, îmi place să analizez personajele principale și să le compar între ele. Dorian, Basil și Henry: trei persoane diferite, cu comportamente diferite și cu principii diverse.
    Parcurgând romanul, vedem cumun tânăr fermecător, care avea toate șansele  să aibă o viață frumoasă, se schimbă radical fiind influențat în rău de prietenii nepotriviți.
   Mi-a plăcut nespus de mult această carte deoarece am învățat multe lucuri, am trăit emoțiile scrise, am avut multe citate de extras și mi-a dăruit câteva zile povestea unui tânăr cu visuri mărețe, dar care soarta i-a surâs și a început să se joace cu el.

     Vă recomand cu multă căldură acest roman care vă face pentru câteva momente să uitați de voi și să asistați la evoluția personajelor, învățând cum treceți prin situații-limită.
     Lectură plăcută !



  Citate:

  • "Artistul este creator de lucruri frumoase."
  • "Țelul artei este să reveleze arta și să-l ascundă pe artist."
  • "În ziua de azi, oamenii știu prețul oricărui lucru, dar nu cunosc valoarea a nimic."

marți, 19 iulie 2016

”Mândrie și prejudecată” de Jane Austen- Recenzie

 

 Titlu: Mândrie și prejudecată


 Autor: Jane Austen



 Număr de pagini: 364


  Editura: Corint


„Astăzi nimeni nu o poate ignora pe domnişoara Austen. Ea este mai înfloritoare ca oricând. Cărţile ei figurează pe listele de bestselleruri, ecranizări ale romanelor sale nu contenesc să apară pe micul sau marele ecran, într-un vârtej de baluri, călătorii cu trăsura, plimbări prin păduri primitoare.” -Malcolm Bradbury

     O carte minunată, impresionabilă, sensibilă, care a fost scrisă cu eleganță și amuzament. O carte care te învață despre cum să iubești, cum să te comporți în societate și cum să îți stăpânești sentimentele, dobândind autocontrolul.

 ”Mândrie și prejudecată” este primul meu roman citit al autoarei Jane Austen. Ea are un stil elegant, deosebit, care te face să te implici în acțiune și să te transpui în lumea personajelor. Prin felul ei de a scrie, cu multe replici frumoase, amuzante, am avut multe de învățat și m-am gândit că ce frumos ar fi ca lumea aceea să existe și în zilele noastre. 

 Acțiunea se învărte în jurul eroinei cărții, Elizabeth Bennet. La început credeam că personajul principal va fi sora ei mai mare, Jane Bennet, dar pe măsură ce îmi continuam lectura, spre surprinderea mea, Elizabeth este centrul acțiunii.
 Ea mai are încă patru surori: Kitty și Lidya, mezinele casei, foarte zvăpăiate, obraznice, fără maniere și foarte copilăroase; Mary, care este o fată înțeleaptă și Jane, cea mai frumoasă, bună la suflet și mai respectuoasă dintre surorile lor.

  Povestea cărții este foarte interesantă, plină de răsturnări de situație și schimbări de sentimente. Un bărbat bogat se mută la Longbourn, locul unde familia Bennet locuiește. Această veste a fost foarte repede răspândită, până a ajuns și la familia Bennet. Mama lor era foarte bucuroasă fiindcă nici una dintre fetele ei nu erau măritate, așa că ar fi fost un prilej bun pentru a face cunoștință cu domnul Bingley.
  A avut loc primul bal unde a fost invitată și familia Bennet. Toate fetele erau bucuroase și entuziasmate.
  Jane a avut o foarte mare onoare pentru că domnul Bingley a invitat-o de două ori la dans, iar acest lucru a încântat-o foarte mult pe mama ei și i-a dat multe speranțe în privința a ce se poate întâmpla cât de curând. La bal a mai fost invitat și un prieten de-al domnului Bingley, domnul Darcy. Elizabeth a fost total jignită și ignorată de el. Era total dezinteresat, rezervat, rece și distant în privința acestui bal atât de vesel și luminos, cu multă lume drăguță, plin de persoane interesante, volubile și prietenoase.

       La începutul cărții, dar și pe parcurs, se pune foarte mult accent pe întâmplările interesante care au loc în familia Bennet, mai ales între domnișoarele Bennet, Bingley, domnul Darcy și domnul Bingley. Se întâmplă foarte multe lucruri prin care îți poți da seama de caracterul personajelor, de modul de a se comporta în societate, de gândurile și de ideile pe care le au. Am avut foarte mult de învățat de pe urma lor, stând și analizând fiecare trăsătură de caracter a personajelor.

     Elizabeth s-a maturizat pe parcursul povestirii, dând dovadă de multă înțelepciune, încredere, bunăvoință, inteligență și multă voință. Ea este o persoană plină de viață și este foarte sigură de calitățile sale. Știe să se ”joace” foarte frumos fără să jignească pe cineva. Are o minte sprintenă, este o fire amuzantă și întotdeauna știe cum să iasă dintr-o situație tensionată. Ea este o fire independentă și sinceră. Are demnitate, în momentul în care a văzut că nu mai prezintă interes pentru domnul Darcy, atunci nu a mai insistat și s-a retras din scenă. În felul acesta, a făcut decât să-i aprindă și mai tare flacăra iubirii.

  Din ziua balului, domnul Bingley începe să simtă pentru Jane un foarte mare respect și admirație. Și Elizabeth, la rândul său, a început să se gândească fără să vrea la Darcy, la modul în care acesta s-a purtat cu ea. Însă, printr-o scrisoare primită de la domnișoara Bingley, Jane a fost invitată la rândul său, iar aceasta a trebuit să meargă până la ea. Vremea nu a fost de partea ei. A căzut o ploaie îngrozitoare, iar Jane a răcit. Din această cauză, ea a trebuit să stea la familia Bingley. Aflând și familia Bennet de îngrozitoarea veste despre sora lor, Eizabeth a decis să meargă și să stea cu ea până se va însănătoși. Aici, ea s-a reîntâlnit cu domnul Darcy. De data asta, sentimentele lui pentru ea erau diferite și și-a dat seama că Lizzy este o ființă deosebită și spontană.
     Aici mi-am dat seama de adevăratul caracter al domnișoarelor Bingley, fiind foarte invidioase pe Elizabeth, mai ales pentru eleganța și frumusețea ei.

     Elizabeth nu mai era sigură de sentimentele ei pentru domnul Darcy, deoarece mereu când se întâlneau, acesta se comporta câteodată galant, misterios și dulce cu ea, iar uneori era distant, rece și rezervat.
     La început, domnul Darcy apare ca fiind o persoană orgolioasă, cu multe capricii și îndoieli, foarte distant, dar pe măsură ce acesta începe să aibă sentimente pentru Elizabeth, el se schimbă treptat, fiind observată schimbarea lui și de Lizzy, dar și de prietenul său cel mai bun, Bingley.

     Pe parcursul cărții, apare un nou personaj, Wickham, un gentilom adevărat, cu purtări simple și alese. El era foarte respectat și adorat în societate, mai ales de doamne, iar acest lucru îl punea într-o lumină favorabilă, nebănuind nimeni că are un alt comportament și alte principii. Cu toate acestea, el a fost acceptat și era foarte iubitor și prietenos cu amicii lui.
     Într-o zi, domnul Bennet primește o scrisoare de la vărul lui, în care acesta este înștiințat că are de gând să se căsătorească cu una dintre fiicele lui. Ei au fost foarte încântați, dar nimeni nu-și putea da seama care va fi aleasa lui. El s-a simțit atras de Elizabeth, ea a observat lucrul acesta, dar și-a dat seama că nu este potrivit pentru ea. Oricum, el nu și-a piedut speranța, pentru că a cunoscut-o pe Charlotte, cea mai bună prietenă a lui Elizabeth, iar acesta i-a cerut ei mâna.
     Între domnul Darcy și Elizabeth se întâmplă foarte multe lucruri. Bineînțeles, nu voi da toate informațiile.
 În ciuda diferenței de clasă între el și familia Bennet, Darcy nu a încetat să nu mai simtă nimic pentru ea, deoarece pe el îl impresiona personalitatea ei, nu averea. A recunoscut că avea ochi minunați, un comportament foarte ales, multe trăsături și calități au fost admirate de domnul Darcy.



    ”Mândrie și prejudecată” este un roman amplu, frumos, elegant, care te ține în suspans și cu sufletul la gură, tentat mereu să citești cât mai mult pentru a afla ce se întâmplă între personaje. Am admirat foarte mult cum autoarea a derulat firul epic, într-un mod alert, copilăros, distins și armonios. O carte care te face să visezi la cele mai frumoase lucruri, o carte care îți dă de gândit și care nu va pleca niciodată din sufletul tău.

 V-o recomand cu căldură, iar dacă ați citit-o, vă învit să îmi lăsați o părere! :)
 Lectură frumoasă!

                                                         Notă: 5 note muzicale (steluțe)




  Citate:

  • ”-Ah, ai un dar deosebit de a te atașa, pur și simplu, de oameni” După tine,  nimeni nu are defecte. În ochii tăi, toți oamenii sunt generoși și plăcuți. În viața mea nu te-am auzit spunând ceva rău despre o ființă umană.”
  • ”Este un adevăr universal recunoscut că un burlac, posesor al unei averi frumoase, are nevoie de o nevastă.”
  • ”Gândeşte-te la trecut numai în măsura în care amintirea lui îţi aduce bucurie.”

vineri, 15 iulie 2016

Nou în bibliotecă! #4

 Bunăă, dragi cititori!

Având în vedere că e vacanță și am mai mult timp de blog, am decis să fac o nouă postare cu romanele care mi le-am luat și le-am primit în luna iunie, care am auzit multe lucruri bune despre ele și sunt foarte nerăbdătoare să le citesc!



 „Omul de aur” de Jókai Mor am primit-o de ziua mea, iar ”Mândrie și prejudecată” de Jane Austen mi-am achiziționat-o din librărie pentru că am auzit multe de ea și demult doream să o citesc. Am început-o și mai am puțin din ea. În curând voi posta o nouă recenzie. :D


  ”Mănăstirea din Parma” și ”Roșu și negru” de Stendhal. Cred că-s nemaipomenite!


 Daaa, în sfârșit, abia aștept să citesc ”Fata din tren”, mai ales că în toamnă se va scoate filmul. :D


 Acestea două le-am primit de ziua mea, ”Descoperiri uimitoare” și ”Accidentul. Orașul cu salcâmi” de Mihail Sebastian. Am citit prima pagină și m-am abținut să nu trec la a doua. :))



 Încă o carte genială care așteaptă să fie citită. ♥


 ”Concert din muzică de Bach”. Am primit-o la festivitatea de premiere. Mă bucur că diriginta mea a ales această carte, sunt sigură că-mi va plăcea!


 Și, bineînțeles, ”Fluturi” de Irina Binder. Nu mă aștept la nu știu ce, dar dacă am luat-o, o voi citi.


 Cam acestea sunt cărțile primite şi achiziționate. Sper din tot sufletul să revin la fiecare cu câte o recenzie. 😃
 
 Voi ce ați mai citit, ce cărți v-ați mai luat? Aştept să-mi spuneți! ^.^
Lecturi frumoase! 

marți, 12 iulie 2016

Book Blogger Tag

 Salutăări!
Am primit un tag foarte interesant de la Roxana de pe blogul Gânduri despre cărți . Îi mulțumesc din suflet pentru șansa de a răspunde la minunatele întrebări! :)

1. Top trei lucruri pe care nu le suporți la o carte.
  • Greșelile gramaticale.
  • Limbajul neadecvat.
  • Comercialitatea, știind că nu e o carte atât de bună precum spune presa.

2. Descrie locul tău perfect pentru citit.
 O canapea la un geam care dă spre o priveliște minunată, răsăritul sau apusul soarelui pe plajă, iar sunetul valurilor să fie în armonie profundă cu o rapsodie sau un concert pentru pian de Liszt.



3. Trei confesiuni legate de cărți.
  • Mi-am achiziționat de aproape doi ani ”De 19 ori Katherine” și ”Căutând-o pe Alaska” de John Green și încă nu le-am citit.
  • Mă simt vinovată când murdăresc sau ud o carte din greșeală. :))
  • Câteodată citesc un pasaj fără să-mi dau cu adevărat ce citesc pentru că gândurile mele sunt în afara cărții și mă reîntorc la el ca să-l citesc cu mai multă atenție.
4. Când a fost ultima dată când ai plâns în cursul lecturării unei cărți?
 Acum câteva zile când am terminat ultimul volum din seria ”Contele de Monte-Cristo”. Nu a fost final tragic, dar am plâns.
 
5. Câte cărți se află în acest moment pe noptiera ta?
 Nu am noptieră. Le țin pe măsuța unde se află biblioteca.


6. Care este gustarea ta preferată în timp ce citești?
 Nu am o gustare preferată atunci când citesc pentru că niciodată nu mănânc când citesc, dar voi alege salamul de biscuiți. ♥


 
7. Numește trei cărți pe care le-ai recomanda tuturor.
 Foarte greu pentru că eu aș recomanda toate cărțile citite până acum. :)) Totuși, voi alege.


 
8. Arată-ne o poză cu raftul tău favorit din biblioteca ta.
  Este raftul meu preferat fiindcă aici se află cele mai cunoscute operete care-mi plac nespus de mult și minunata serie ”Cavalerii Pardaillan” care e completă și sunt foaaarte mândră de mine și de raftul acesta. ♥



9. Scrie în trei cuvinte ce înseamnă cărțile pentru tine.
  Un univers infinit.


10. Care este cel mai mare secret de cititor al tău?

  Din câte știu eu, secretele nu se spun. Dar, bine, acum voi face o excepție: Nu voi citi nicioată Harry Potter. Nu știu, pur și simplu nu mă atrage pentru că nu-mi plac vrăjitorii și magia în cărți. Poate nu-i un secret, dar nu am avut altceva ce să pun. :))
 
Acesta a fost tag-ul. Îi mulțumesc din nou Roxanei pentru nominalizare și sper să-ți placă răspunsurile. :D
 Și, după cum e tradiția, voi da acest tag mai departe: Siminei de la Simina's Books, Madelinei de la Heart of the Words , lui Andrei de la When the rain falls, Mariei de la Momente și păreri și oricui care vor să-l facă. Dacă vreți să-l faceți, vă rog să menționați și sursa tag-ului printr-un link către blogul meu. Mulțumesc! :)

Vă doresc o vacanță plăcută în continuare și lecturi plăcute!




"Contele de Monte-Cristo" (vol. 1) de Alexandre Dumas•Recenzie

Titlu: Contele de Monte-Cristo (vol. 1)



Autor: Alexandre Dumas




Număr de pagini: 382




Editura: Litera




  Prefața: 
Suspans, intrigă, dragoste, răzbunare, aventuri, triumful binelui asupra răului.
Totul pare să-i surâdă lui Edmond Dantès: este pe cale să fie promovat căpitan de corabie şi se va căsători cu frumoasa Mercédès. Dar, chiar în ziua nunţii, acuzat de trădare de stat, este arestat şi apoi trimis în sinistra închisoare a castelului d’If. Atunci când iese în sfârşit de acolo, paisprezece ani mai târziu, are un singur scop – să se răzbune.
Din cauza unui denunţ calomnios şi a unui magistrat corupt, Edmond Dantès este arestat pentru trădare şi condamnat fără proces la închisoare pe viaţă. Aruncat în izolarea unei carcere, aflat în pragul sinuciderii, întâlneşte un alt prizonier, care îi oferă, de-a lungul anilor, nu numai o educaţie aleasă, ci şi mijloacele de a se răzbuna. Îi rămâne doar să găsească o cale ingenioasă de a evada din închisoare…
 Un roman care l-am citit pe nerăsuflate, un roman profund, sensibil, cu multă acțiune, răsurnări de situație, povești de iubire, aventură și mister. M-a capturat de la primele pagini, astfel încât am terminat toate cele patru volume într-un timp foarte scurt!

 În primul volum al cărții ”Contele de Monte-Cristo” asistăm la povestea lui Edmond Dantes, un tânăr de aproape douăzeci de ani, care urma să fie căpitan al corabiei Faraonul și care urma să aibă un viitor frumos și veșnic alături de femeia iubită, Mercedes.
  Edmond se întoarce în Marsilia dintr-o călătorie importantă. Nu după mult timp, când cei mai buni prieteni ai săi au aflat că Morrel l-a avansat ca și căpitanul corabiei Faraonul. Danglars, Fernand și Caderousse au urzit un tertip pentru a-l dezonora. Au scris o scrisoare în care era acuzat de bonapartism.
 Într-o seară, pe când erau cu toții invitații lui Edmond și ai logodnicei sale, a fost arestat. El și  familia lui pledau pentru nevinovăția sa și că nu ar fi avut cine să-l denunțe. Drept urmare, a fost arestat în urma unui denunț, a fost dus la procurorul Villefort, care credea el, ar fi însemnat o fărâmă de speranță, dar, cu stupoare, avea să constate în curând faptul că și acest om l-a trădat.
 
 Nevinovatul a fost dus la Castelul d'If, la câteva mile de țărmul Marsiliei, unde nimeni și nimic nu ar mai fi putut scăpa. În sufletul lui se petrecea o adevărată furtună, mintea lui era plină de întrebări fără răspunsuri și imagini nenumărate i se derulau înaintea ochilor. Iar în sufletul lui avea multă deznădejde. În orele, zilele, săptămânile și anii în care fusese încarcerat, și-a pierdut până și credința în Dumnezeu. Se ruga în fiecare zi, neîncetat, dar lui i se părea că Dumnezeu nu-i auzea rugăciunile. Dar totul s-a schimbat în  momentul în care a auzit un sunet înfundat în perete. La început frica a fost pe primul loc, dar curiozitatea a învins. Dincolo de perete era un prizonier, închis de 15 ani. Acesta era abatele Faria, care i-a spus cum că timp de unsprezece ani a săpat un tunel, sperând cu convingere că va ieși într-un final din închisoare.
 Edmond l-a iubit ca pe un tată. Faria l-a învățat să scrie, să citească, l-a a învățat istorie, matematică, literatură, chiar și despre umanitate și bunele maniere pe care să le folosească în societate. Ei se întâlneau foarte des prin tunelul săpat de prizonier, iar acest lucru i-a ajutat foarte mult să reziste și să supraviețuiască în închisoare.
 Totul s-a sfârșit în momentul în care părintele său spiritual a murit. Edmond părea că își pierde toată speranța o dată cu plecarea bătrânului și prețiosului său prieten. Însă abatele Faria i-a spus, înainte de a-și da sufletul, că există o comoară, pe insula Monte-Cristo. Acea comoară reprezenta și o avere imensă, pe care Faria, bătrânul care l-a învățat despre viață, iubire, înțelepciune și curaj în cei 14 ani, avea să o găsească dacă îi va urma cu asiduitate sfaturile și învățămintele. Timp de 14 ani, Edmond a fost închis, până când i s-a arătat un plan incredibil. În momentul în care abatele Faria a murit și soldații închisorii au aflat, l-au pus într-un sac pentru a fi ”înmormântat”. Așa că viitorul căpitan s-a substituit mortului, în speranța că va scăpa cu bine. Toate i-au fost benefice, noroc că Edmond era un înotător desăvârșit. Acesta a fost aruncat în mare. Abia de acum începe adevărata aventură a personajului principal.
 Mi-a plăcut foarte mult stilul scriitorului Alexandre Dumas, pur și simplu, m-a ținut captivă, m-a transpus în lumea personajelor, în lumea închisorilor și a vremurile de mult apuse. M-a pus imaginația la contribuție pentru a merge mai departe la cele ce se vor întâmpla, uneori chiar mergea. Părerea mea despre această carte este ca fiind cartea care îmi vorbește despre un curaj absolut, despre dragoste, suferință, dor pentru cei dragi, multă speranță, multe rugăciuni și, de asemenea, o carte plină de învățături și...citate frumoase.
 Am privit acest roman și din altă perspectivă. Am privit închisoarea ca fiind sufletul nostru, pentru că uneori nu ne dăm frâu liber sentimentelor, nu ne spunem părerea, ideile și nu comunicăm unii cu alții, iar durerile, suferința, lacrimile care erau prezente, mi le-am imaginat ca fiind adevăratele dureri și frământări ale vieții.
 
 Dacă vreți să parcurgeți un roman plin de frământări, învățături, prietenie, curaj, speranță și o diversitate de sentimente, nu ezitați să citiți acest roman!
 Lecturi frumoase!
 


 Citate:
  • Au ştiut să-şi facă o viaţă din vise, şi un rai din realitate.
  • Dacă veţi compara durerile vieţii reale cu bucuriile vieţii închipuite, n-aveţi să mai doriţi să trăiţi niciodată şi veţi dori să visaţi veşnic.
  • Nesăbuit am fost că nu mi-am smuls inima în ziua în care am hotărât să mă răzbun.

vineri, 1 iulie 2016

Zâmbetul- o adevărată lecție de viață

Bună!



Azi vă voi povesti ceva ce mi s-a întâmplat ieri, într-o seară liniştită, când greierii cântau veseli, păsările se pregăteau de culcare, iar bucuria era prezentă în atmosferă.

Stăteam afară împreună cu o prietenă, care mi-e vecină, povestind multe lucruri şi amintirii care ne-au impresionat sau care ne-au păstrat acea flacără în suflet, care simți că niciodată nu se va stinge.

La un moment dat, vine la noi un băiețel, de aproape 5 ani, care, după spusele mai multor vecini, ar avea deficiențe psihice. Cum noi stăteam pe o băncuță din fața casei, a venit şi el să stea lângă noi. El s-a pus lângă mine, iar prima mea reacție a fost să mă ridic şi să râd. Dar nu un râs răutăcios. Ci un râs plin de veselie, dar într-un fel şi de tristețe pentru cel care suferă. Cealaltă fată s-a ridicat şi ea şi a început să râdă. Apoi ne-am pus din nou pe bancă, stând în plină tăcere. Copilaşul s-a ridicat cu un surâs vesel pe față. S-a oprit în fața prietenei mele şi i-a ridicat obrajii, pentru a forma un zâmbet. La fel  a făcut şi la mine.
S-a îndepărtat, zâmbind şi râzând. Era vesel. Şi asta era important, în ciuda faptului că toți îşi băteau joc de el.

Din această întâmplare am învățat multe. Am învățat că oricine poate fi fericit, atâta timp cât ştie să se bucure de micile plăceri ale vieții. Fiecare are dreptul să fie fericit, indiferent de nația, religia sau problemele cu care se confruntă. După furtună şi ploaie, întotdeauna soarele iese triumfător şi strălucitor.
Într-un fel, îmi era milă de acel copil care adeseori venea la noi pe stradă şi în cea mai mare parte a timpului plângea sau era trist. M-am bucurat să-l văd că şi el s-a amuzat pe fericirea noastră şi că a avut puterea să fie şi el fericit, ca noi toți.

Prietena mea are un frate, care era şi el prezent la cele întâmplate. Mereu îi zicea: "Du-te mă copile de aici, că te bat!" şi băiatul avea o privire atât de tristă şi i se citea totul în suflet, neavând nevoie de cuvinte.
 Consider că fericirea unui copil este foarte importantă, mai ales în familie. Pentru ca un copil să fie fericit, părinții lui trebuie să se înțeleagă, să se iubească şi să dăruiască şi ei iubirea lor copilaşului lor. Fericirea nu constă în casă de lux, lucruri scumpe şi bani. Ea se rezumă la iubire, prietenie, familie, muzică şi tot ce te înconjoară! Priveşte fiecare lucru cu bucurie, chiar şi o albină care bâzâie căutând o floare sau o furnică ajutându-şi tovarăşele, norul pufos care ia diferite forme! Priveşte totul cu dragoste şi iubire pentru viață, astfel vei avea o viață minunată şi fericită!
 Poți zâmbi când auzi ceva amuzant, poate când vezi persoana căreia îi împarți o simpatie, îți poți zâmbi chiar şi ție şi celor din jurul tău! Zâmbeşte, nu te costă şi nici nu răneşte pe nimeni! Sunt sigură că surâsul tău ajută pe oricine care ți-e drag!
 Zâmbește în fiecare zi pentru a fi fericit toată viața!

Follow Us @soratemplates