vineri, 3 februarie 2017

Recomandările lunii februarie

                Bună să vă fie inima, oameni frumoși!



     Astăzi am decis să scriu un mic articol, ca să ne mai delectăm puțin și să aflăm lucruri noi. E luna februarie, sau cum se mai spune, Luna iubirii. A trecut deja o lună din an!
     Având în vedere că cele două date se apropie treptat (timpul trece foarte repede), mi-a venit ideea de a scrie în acest articol câteva recomandări de cărți pe care le-am citit sau sunt pe lista mea de must-read. De fapt, o fată m-a întrebat pe pagina blogului ce cărți aș recomanda în această lună și am spus că mai bine aș scrie o postare în care să vorbim despre asta.
     Ce-i drept, încă nu am vârsta potrivită pentru a afla ce-i dragostea, dar îmi iau inima-n dinți ca să scriu și să vă propun câteva cărți romantice. Am citit, desigur, mai ales din clasici. Clasicii au un dar de a descrie atât de frumos și de profund sentimentele pe care personajul le trăiește!
     Aceste două zile care vor urma în calendarul lunii februarie, Valentine's Day și Dragobetele sunt, într-adevăr, niște zile cu o importanță deosebită pentru cei care sunt o pereche frumoasă, care se înțeleg și se iubesc. Dar, după părerea mea, ne putem manifesta respectul, admirația și sentimentele pentru celălalt în fiecare zi. Nu e neapărat să facem ceva special de aceste sărbători, să-i spunem cele mai dulci urări sau declarații. Într-adevăr, par niște sărbători speciale și unice, dar, deocamdată, mă mulțumesc cu dragostea și îmbrățișările părinților. 😇

     Acum că am discutat și despre asta, n-am să mă mai lungesc. (Sper că nu v-am plictisit) Să începem!


 1. Mândrie și prejudecată de Jane Austen

recenzia aici
     Această carte e minunată. Personajele transmit o emoție cu totul specială și minunată pe care o simți și o trăiești. E romanul meu de suflet!

2. Eleanor&Park de Rainbow Rowell


     Nu am citit-o, dar mi-am notat-o de curând pentru că am citit multe despre ea și mi-a atras atenția. Pare o carte minunată și abia aștept să o citesc!

3. Elevul Dima dintr-a șaptea de Mihail Drumeș

recenzia aici
     Romanul acesta, Elevul Dima dintr-a șaptea l-am citit cu sufletul la gură. Are mult suspans, multă dragoste și multă sensibilitate.

4. Înainte să te cunosc și După ce te-am pierdut de Jojo Moyes

recenzia pentru Înainte să te cunosc aici
     Două cărți superbe, fascinante. O poveste de dragoste intensă, pentru suflete sensibile. Le recomand cu căldură!

5. Orașe de hârtie de John Green


     Am citit doar două cărți scrise de John Green. Sub aceeași stea a fost simpatică, nu prea m-a dat pe spate finalul, sentimentele personajului erau cam distante și reticente, dar, în schimb, Orașe de hârtie mi-a plăcut ceva mai mult. Are mult umor, e scrisă cu ușurință și, sincer, pe mine m-a făcut să zâmbesc. Mi-a dăruit un sentiment de libertate. Asta mi-a plăcut. 

7. La răscruce de vânturi de Emily Brontë


     Surorile Brontë. ♡💕 Am citit Jane Eyre și am în bibliotecă atât Agnes Gray, cât și La răscruce de vânturi. Zici că sunt una și aceeași persoană. Sunt sigură că și celelalte două surori scriu minunat, așa că sunt foarte nerăbdătoare în a le citi. 

     
     Acestea au fost cărțile pe care m-am gândit că ar putea să vă placă și să le citiți în această lună. Voi încerca să le citesc pe cele care sunt în bibliotecă. Sunt foarte curioasă ce păreri aveți, dacă le-ați citit sau le aveți pe lista de dorințe. 😊
     
     Vă doresc un sfârșit de săptămână plăcut și luminos, ca sufletele voastre! 😄
     
              Să ne citim cu bine!


Daria M.




14 comentarii:

  1. Cu exceptia cartii Lui Mihail Drumes, pe toate celelalte le-am citit. Printre preferatele mele se numara Mandrie si Prejudecata si Orase de Hartie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Elevul Dima e minunată. Ți-o recomand cu drag!
      Şi mie mi-au plăcut acele două cărți. Sunt superbe! ❤

      Mulțumesc pentru vizită! Lecturi frumoase!

      Ștergere
  2. foarte frumos si bine descris.......esti o minune........inca n-am citit nici una.......probabil voi face si eu o lista si caut sa fie majoritatea de scriitori romani.......o zi frumoasa iti doresc :3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vaii, mulțumesc din suflet pentru cuvintele frumoase! Sunt aşa fericită să văd că ceea ce scriu, toată munca mea depusă e apreciată. ^-^

      Mulțumesc pentru vizită şi pentru comentariu! Pupici şi un sfârşit de săptămână călduros îți doresc!

      Ștergere
  3. cu mare placere...........sunt sigura ca o sa va aprecieze si alte persoane....timp la timp!!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. Interesant articol, Delia! Bravooo! Majoritate cărţilor le am pe listă, dar nu prea am avut starea necesară să le citesc, să zic aşa. Lecturi plăcute în continuare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Drăguță poreclă! Mersi, nu m-ar fi deranjat să mă cheme şi Delia. 😂😂
      Nicio problemă, stai liniştit.

      Mulțumesc mult! La fel sunt şi eu, sunt reticentă față de unele cărți şi de vină cred că e starea mea.
      Lecturi frumoase şi spor în tot ce-ți propui! ❤

      Ștergere
    2. Acum am vazut ca scrie Delia, scuze :)))

      Ștergere
  5. Whoaaa...Chiar se simte dragostea în postarea asta. <3 Îmi place că ai pus în listă şi cărţi mai greuţe şi mai profunde (cum e la răscruce de vânturi) şi mai uşoare (cum sunt convinsă că este cea a lui john green). Puncte în plus pentru asta. :)
    Poate încerc să îţi respect sfatul şi să citesc eleonor and park? Prea e lăudată cartea asta, aşa.
    Ar fi drăguţ dacă reuşeşti să faci o listă de recomandări şi în următoarele luni. Sau măcar tot aşa, pe diverse teme sau genuri.
    Un februarie frumos şi...plin de dragoste! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hihi, mulțumesc mult pentru comentariu şi pentru cuvintele frumoase!
      Şi eu am auzit multe lucruri pozitive despre ea şi sunt foarte curioasă în privința ei. Să mă anunți când ai citit-o! :)
      Oh, mersi pentru sugestie! Ar fi chiar o idee bună să scriu articole de genul şi în următoarele luni. ^-^
      Mulțumesc, asemena! Îți doresc mult spor în tot ce-ți propui! ❤

      Ștergere
  6. Din lista ta am citit doar Eleanor şi Park şi Oraşe de Hârtie, dar vreau să le citesc şi pe celelalte în curând. Te-am nominalizat la un tag, îl poţi găsi aici: https://thecemeteryofbook.blogspot.ro/2017/02/this-or-that-book-tag.html?m=0

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vaii, mulțumesc mult pentru tag, dar l-am făcut. Dar mulțumesc mult pentru intenție şi sunt sigură că îl voi scrie pe următorul. Mulțumesc mult! :) Voi arunca ochii şi peste răspunsurile tale. ❤

      Lecturi frumoase!

      Ștergere
    2. Aici ai postarea mea: https://cartile-noptii.blogspot.ro/2017/01/this-or-that-book-tag.html?m=1

      Ștergere

Follow Us @soratemplates