duminică, 6 august 2017

Cufărul cu amintiri | #2



         Vi s-a întâmplat vreodată să vi se înfunde nasul, chiar dacă nu sunteți răciți? Ei bine, așa am fost eu azi și cred că așa va fi toată săptămâna. E atât de cald, încât abia mai pot respira. Mi-a fost dor de România, dar de călduri, nu prea. Serios, nu bate deloc vântul, până și seara e cald. Cred că mă voi băga în congelator
     Cu toate că am ajuns alaltăieri în țară, acasă, foarte obosită, încercând să îmi imaginez că sunt în Alaska, nu în România, unde la soare sunt peste 40 de grade, plină de transpirație pe spate și pe față, am decis să scriu pentru că mi-a fost dor să vă mai povestesc câte ceva, nu doar despre cărți și muzică și oricum tot vă voi plictisi . Mi-a fost dor de tot ce se numește casă, muzică, citit și vorbit cu orele cu persoane care împărtășesc atâtea în comun cu mine. Prindeam dorul de soarele nostru, cățelușul care mă așteaptă acasă, fericit, dând din coadă și, desigur, pianul meu, care mi-a cam dus lipsa... Am stat 12 zile și din asta am învățat că niciodată nu voi sta departe de casă mai mult de 12 zile. Bine, atunci când e vorba de circumstanțe, nu mai e nicio vorbă.
   
     Anul trecut am mai scris o postare de genul, când am fost la Brașov. Și sincer, chiar aș vrea să vă împărtășesc și vouă amintirile care sunt păstrate cu grijă în sufletul meu, niște amintiri care m-au făcut să mă întreb de multe ori dacă lumea e chiar atât de rea, sau să mă bucur amintindu-mi de cele întâmplate, sau să retrăiesc unele momente pe care cu greu le poți uita. Acele momente care te vor bântui până le vei povesti copiilor, nepoților și strănepoților. Atunci când auzi o melodie și instinctiv îți apar în minte frânturi din cele întâmplate. Din cele mai zbuciumate emoții și trăiri.

     Într-o duminică, într-un iulie de care îmi va fi dor și de care voi mai avea parte abia la anul, am plecat spre Franța, Paris, încărcată cu întrebări, sentimente și foarte multă curiozitate. Vreau să spun că a fost primul meu zbor cu avionul și nu, nu mi-a fost frică. Cu atâtea cazuri care au fost date pe la știri, nu am fost speriată. Oricum, astfel de lucruri se întâmplă atât de rar, încât am și uitat când am auzit ultima dată despre un accident de avion. Normal că oamenii de gândesc și la siguranța altora, dar mai ales, a lor, așa că sunt sigură că fac tot posibilul ca să păstreze viețile unor suflete în siguranță.


     Cu toate acestea, am avut puține emoții. Dar nu într-un sens rău. Ci abia așteptam să mă aflu la acei mii de metri înălțime, să văd mai clar totul decât vede Google Maps-ul și să mă bucur de tabloul pe care îl oferă călătoria. Când am mers spre Paris, zborul mi s-a părut atât de lung, încât credeam că au trecut zece ore, nu două ore și un sfert. Am încercat să fac tot posibilul ca timpul să treacă mai repede: citeam, mă uitam pe geam (și cel mai des se afla doar o pătură albă pe care o puteai tăia cu un cuțit), povesteam cu mama mea și încercam să dorm. Am și ațipit la un moment dat și m-am trezit cu o sperietură, ca atunci când te trezești brusc și nu știi unde te afli, ce cauți acolo.


   
Am ajuns cu bine și abia așteptam ca ziua următoare să începem abia așteptata balade. Prima dată am vizitat Muzeul Luvru. Însă doar pe dinafară pentru că era o coadă imensă, se apropia și ploaia, așa că turiștii abia așteptau să intre și să fie feriți de ploaie. Am zis că mergem în altă zi, pentru că aveam destule. Totuși, am făcut poze și cu o fâșie de raze, și cu puțină ploaie.
     Prima impresie pe care am avut-o despre Luvru nu a lăsat de așteptat. Mă plimbam uimită printre pavilioane, încercam să-mi întipăresc în minte toate acele forme, toată grădina fastuoasă, sculpturile de pe coloane și arcadele. Piramida din curtea Luvrului dă un contrast aparte peisajului clasic, e într-un stil modern și arată minunat luminată seara, chiar dacă am văzut-o așa doar în poze. Ar fi fost minunat să reușim să o vedem și luminată, însă de la Luvru până unde stăteam noi era destul de mult de mers, așa că ne-am axat să vizităm cât mai multe locuri.



     În Paris am fost și cu metroul. Cred că a devenit mijlocul meu de transport preferat. Abia aștept următoarea ocazie în care voi putea călători din nou. E atât de plăcut, mă simțeam atât de liniștită, încât îmi venea somnul. Ceea ce m-a impresionat foarte mult la parizieni e faptul că unii își iau câte o carte cu ei și, pe drumul spre casă sau spre serviciu, citesc. Nu contează dacă au de mers doar două stații, nimic nu îi oprește. Mi-a plăcut foarte mult, cred că de aceea m-am apropiat mai mult de Paris. Au niște cititori înrăiți, librăriile sunt superbe, pline de oameni minunați.

     În străinătate, totul e foarte diferit față de țara unde ai fost crescut, unde te-ai obișnuit, unde trăiți în fiecare an aceleași obiceiuri, tradiții. Nu e același sentiment pe care îl ai când ajungi acolo, frânt de oboseală, cu dureri de picioare, și te odihnești. Simțeam o apăsare a sufletului, că nu mă simt acasă, nu sunt obișnuită cu locul, că nu dorm pe perna mea. De multe ori mă trezeam brusc, noaptea, și mă întrebam unde, când și cine m-a adus aici. E ciudat să fii departe de casă, chiar pentru două zile sau pentru două săptămâni. Când mă plimbam pe străzile Parisului, mă gândeam cu nostalgie la casă și abia așteptam ziua în care voi ajunge acasă, unde sunt primită cu brațele deschise, un loc unde cu adevărat mă simt eu, româncă, în largul meu. Știu că toți tinerii care termină liceul abia așteaptă să facă facultatea în străinătate, să se mute și să scape de țara asta. Eu, vă spun sincer, nu îmi doresc asta. Voi călători, desigur, și în alte țări, dar cu prilejuri, când e vacanță. Eu îmi doresc să termin liceul și facultatea în România. Să trăiesc până voi îmbătrâni aici, lângă mama mea, atât de bătrână, care i-a veghat pe toți copiii ei, s-a întristat când aceștia plecau și nu își mai aduceau aminte de ea.


     Cu toate acestea, din punctul de vedere al turistului, e frumos să vizitezi alte țări. Am admirat Parisul de la primul pas pe care l-am făcut pe străzile și printre clădirile lui, mi-am hrănit ochii, sufletul și memoria cu imagini de pe podurile Senei, Palatul Versailles, Catedrala Notre Dame, Bazilica Sacré-Cœur, Turnul Eiffel, cea mai renumită atracție turistică. Nici nu îmi vine să cred! Mă credeți că, de când eram mică, îmi doream să ajung la Paris? Nici nu mă gândeam că într-o zi, atât de devreme, voi putea ajunge în capitala atât de veche a Franței, unde s-au întâmplat atâtea în istorie, unde au trăit mari personalități, dar mai ales, am început să iubesc totul despre Franța când am citit seria Cavalerii Pardaillan, seria mea de suflet, unde totul se întâmpla în Paris. 

     Oamenii de aici sunt foarte simpatici, drăguți, obișnuiți cu vizitatorii și dornici să ajute pe cei care nu știu prea bine împrejurimile și au nevoie de puțin ajutor. Au fost foarte amabili unii locuitori ai orașului, când noi le spuneam ceva într-o franceză învățată doar din cărți, ei ne întrebau cu bunăvoință dacă vorbim engleza. Cum în engleză ne descurcam mai bine, așa am reușit să înțelegem ceea ce doreau ei să ne spună. Pe toți i-am văzut cu zâmbetul pe buze când le mulțumeam.

     A fost un loc în care, dacă nu îl vizitam, plecam cu sufletul neîmpăcat spre casă. E vorba despre Opera Garnier! E atât de splendidă, plină de eleganță, mândrie și veselă, parcă zâmbea când mi-am aruncat privirea spre ea. Concerte, opere, balet, atât de multă cultură, bucurie și oameni cărora le place frumosul! Îmi pare nespus de rău că atunci când am ajuns la ea era deja târziu și s-a închis, dar data viitoare va fi primul lucru pe care îl voi face, voi vizita interiorul ei.



 




      Știu un singur lucru: că am plecat cu dor de casă mai bogată decât atunci când am venit. Mi-am îmbogățit inima și trupul. Mă bucur enorm că am avut prilejul de a vizita un oraș care ne-a lăsat în spate o întreagă poveste care trebuie citită doar așa: aflându-te și simțindu-te acolo cu toată ființa ta. 🙂

Piramida Muzeului Luvru



Hotel de Ville (Primăria)
Place de la Concorde
Palatul Royal




     
     Voi cu ce călătorii v-ați încântat? Dar ce ați mai citit? Apropo, în aceste aproape două săptămâni cât am lipsit atât pe blog, cât și pe bookstagram, am citit doar o singură carte. Hehe, am avut ceva de mers ca să vizităm! Oricum, sper să revin cât de curând cu recenzii. Acum am început  să citesc Cișmigiu&Comp. de Grigore Băjenaru și până acum am râs cam la toate întâmplările. Sunt curioasă ce năzdrăvănii vor mai face Popescu și colegii lui neastâmpărați!

     Lecturi și călătorii frumoase! 💗💕


miercuri, 19 iulie 2017

Mid-Year Book Freak Out | Book Tag



           Salutări, oameni frumoși!

     Mi-a fost atât de dor să scriu un tag, și iată că ocazia a venit. Oni, de la Books vs Reality m-a nominalizat la un tag foarte adorabil și mi-am zis să mă grăbesc, totuși, să-l scriu. 😅
     Sunt foarte în urmă cu recenziile și îmi pare sincer rău pentru asta, sper să mai scriu în vacanța aceasta, mai ales că am citit atâtea cărți frumoase!

        1. Cea mai bună carte pe care ai citit-o până în acest punct al anului 2017.


     E atât de greu! Am citit atâtea cărți valoroase, care mi s-au întipărit în minte și în suflet. Dar, cu toate acestea, o singură carte m-a făcut să simt cele mai profunde și sincere emoții. Pânza de păianjen de Cella Serghi este o carte minunată, e cea mai bună carte pe care am citit-o anul acesta. M-a purtat prin atâtea locuri, am simțit fiecare trăire și gând al personajelor. Cu siguranță e must-read și voi mai citi Cartea Mironei de această autoare. M-am îndrăgostit de culorile scrisului ei.


        2. Cea mai bună continuare (a unei cărți) citită în 2017.



     Am citit și al doilea volum tot în acest an, dar ultimul volum mi-a plăcut mult mai mult și a fost mai spectaculos. Toate acele imagini, sentimentele personajelor și cuvintele autorului m-au făcut să trec prin cele mai neîndurătoare emoții. Scriitura autorului nu e tocmai ușoară, e plină de detalii, dar aceste detalii și toate acele fraze mi-au făcut sufletul fericit.

        3. O carte nou lansată pe care nu ai citit-o încă, dar vrei neapărat.
        

     Aici aș veni cu o listă întreagă. Însă m-a atras mult coperta și descrierea cărții În ape adânci de Paula Hawkins. Am citit și Fata din tren, dar nu a fost cine știe ce. Poate i-aș mai da o șansă scriitoarei cu această carte.

        4. Cea mai anticipată lansare din a doua jumătate a anului.



     Nu sunt sigură, nu știu mai multe, dar sunt atât de entuziasmată pentru acest roman! Am citit un fragment din Trei pe un tandem în ultimul volum al Laurei Baban și m-a surprins într-un mod plăcut! Sper din toată inima să reușească până la sfârșitul anului să lanseze această părticică a sufletului lor. Abia aștept să mă reîntâlnesc cu dulceața și zâmbetul din cuvintele Laurei. 💕

       5. Cea mai mare dezamăgire.

     Se pune dacă nu am? serios Îmi aleg cu grijă cărțile pe care vreau să le citesc și până acum nu am fost dezamăgită de nicio carte. Și sper ca așa să fie până la sfârșitul anului!



        6. Cea mai mare surpriză.



     Să nu uităm nici de clasici. Am adorat Departe de lumea dezlănțuită, mi-a fost dor de un clasic și am găsit cartea potrivită. Am citit-o cu nesaț și cu sufletul la gură, nu am putu-o lăsa nicio clipă din mână. și din minte

        7. Noul autor preferat. (Debutant sau nou pentru tine)

     
     Constantin Chiriță. Mii de mulțumiri și de plecăciuni. Vă mulțumește un umil cititor care a descoperit toate tainele, iubirile, aventurile și întrebările cireșarilor, ale tuturor adolescenților din timpurile de azi și de ieri. 
     Dacă v-ați pierdut sufletul de copil, căutați-l pe Chiriță și pe cireșarii lui. Nu vă veți putea despărți de el. Veți reciti și răsciti pasajele care v-au adus un zâmbet pe buze sau tresăriri ale inimii.

     Să nu uităm de autorii care au fericit atâtea generații!



        8. Cel mai nou crush pe un personaj.


     Ehee! Să vedem... E prea comun Ursu din Cireșarii, nu? Sau... Victor? Nu, nu. Ursu. Mi-a plăcut mai mult relația Ursu-Lucia și fără spoilere.



        9. Cel mai nou personaj preferat.
   
     Încă din primul volum am admirat-o pe Emma din trilogia Miss Peregrine. Ea e o fată independentă, curajoasă și știe să țină situațiile sub control. De fiecare dată își păstra sângele rece și gândea lucid, logic, ceea ce a făcut să devină personajul meu preferat. De asemenea, e o fire foarte sensibilă și protectoare. Își iubește prietenii, îi ajută la nevoie și ar face orice pentru ei.






        10. O carte care te-a făcut să plângi. 11. O carte care te-a făcut fericit.
  •      Nu sunt genul de cititor căruia i se frânge inima în două și începe să plângă la sfârșitul unei cărți sau în timpul citirii ei. Dar am plâns o singură dată, la Hoțul de cărți. Când am citit ultima parte a cărții, toată durerea de după bombardamente, pierderea lui Liesel... m-au determinat, pur și simplu, să plâng și să nu mă mai opresc.
  • Mă credeți sau nu, dar Laura Baban e o adevărată făuritoare de sentimente și zâmbete. Pe tot parcursul citirii cărții Domnul Tic și o iubire până la soare și înapoi, zâmbeam și râdeam, nu făceam nimic altceva. Doar mă bucuram împreună cu personajele de aventurile și se razele lor de soare.



        12. Cea mai bună ecranizare a unei cărți pe care ai văzut-o anul ăsta.

     Am văzut doar ecranizările după seria Harry Potter. Și pot să spun că mi-au plăcut, sunt minunate, spectaculoase, pline de magie, lumină, îndrăzneală, tot ce-și poate dori un cititor! Dar cel mai mult mi-a plăcut primul film, Harry Potter și Ordinul Phoenix.



         13. Recenzia preferată scrisă până acum.


     De recenzia pentru romanul Elevul Dima dintr-a șaptea, al lui Mihail Drumeș, sunt cea mai mândră. Pentru că am adorat cartea, am scris și o recenzie pe măsură, în care am retrăit ceea ce am citit și de fiecare dată când voi parcurge această recenzie... îmi spun că trebuie să nu mă dau bătută, să continui în a munci și a crede în visurile mele. Nu, nu e o recenzie perfectă, niciodată nu voi face una perfectă, dar e acceptabilă, mai ales că încă muncesc și perseverez pentru a scrie de fiecare dată și mai bine. Dacă vreți să citiți recenzia, e aici.  

        14. Cea mai frumoasă carte pe care ți-ai cumpărat-o (sau ai primit-o) anul ăsta.


     Pe lângă faptul că are o copertă superbă, are și o descriere care m-a făcut foarte curioasă și abia aștept să o citesc!

        15. Ce cărți trebuie să citești până la finalul anului?

     În sfârșit o cerință în care pot pune mai multe cărți. Să vedeeem:




     Cam atât a fost, sper că nu v-a plictisit postarea, dar cred că a priit pentru că nu am postat prea des lunile acestea și acum sper că vă hrăniți cu ce am mai scris pe aici. 😅
     Mulțumesc pentru tag, Oni! Mi-a făcut plăcere să-l scriu, am reușit să văd cam pe unde mă aflu la jumătatea anului, în materie de cărți și citit. Nici nu știi cât m-am chinuit să pun coperțile cărților în articol

     Am să nominalizez câțiva bloggeri:

     Până ne vom mai citi, vă doresc lecturi minunate și zile cu zâmbete și soare! 💙



joi, 6 iulie 2017

„...Să ucizi o pasăre cîntătoare” de Harper Lee - Recenzie

 Titlu: ...Să ucizi o pasăre cîntătoare


  Autor: Harper Lee



  Număr de pagini: 368


  Editura: Polirom




       Un roman simplu, elegant, plin de personaje minunate și cuvinte magice care te fac să uiți de tine și de ceilalți, să simți fiecare frază și emoție.


     ...Să ucizi o pasăre cîntătoare nu este asemănătoare altor cărți. Este ceva special, unic, ceva magic m-a atras la ea și m-a determinat să continui lecturarea ei.

    

     Acest roman a fost elegant, simplu și discret, a abordat multe subiecte echivoce, foarte sensibile, care m-au făcut pe mine, ca cititor, să gândesc dintr-o altă perspectivă lucrurile și faptele care se întâmplau în timpul acelei vremi, dar și în zilele noastre.

     Cartea îi are ca personaje principale pe Scout, Jem, fratele ei, și Atticus, tatăl lor. Cei doi frați se înțeleg minunat de bine, au grijă unul de altul, iar prin prisma acestora am avut ocazia să revăd copilăria, jocurile, inocența și candoarea pe care o exprimă vârsta copilăriei. Aceștia, împreună cu Dill, făureau cele mai năstrușnice fapte, dar inocente, fără a-i supăra pe cei de lângă ei. 


     Se zvonea că în acel ținut era un băiat pe nume Arthur Radley, care nu era văzut foarte des ieșind din casă, iar acest fapt i-a făcut curioși pe personajele noastre și le-au întărâtat mințile și ideile. Aceștia au încercat prin diverse moduri să-l facă pe Bau să mai inspire puțin aer curat. Am adorat această parte a cărții, autoare a reușit să descrie cu ușurință și cu simplitate isprăviile pe care tinerii le puneau în aplicare. 

Atunci am văzut umbra. Era umbra unui om cu o pălărie pe cap. La început ni se păruse un copac, dar nu era vânt, și trunchiurile de copac nu umblă niciodată. Veranda din spate era scăldată în razele lunii, iar umbra, rumenă ca o felie de pâine prăjită, înainta de-a curmezișul, către Jem.

     Acel personaj preferat al unui cititor nu ezitat să apară în această carte. Mi-a plăcut mult de Scout, dar l-am admirat nespus de mult pe Atticus. Atunci când îi dojenea pe copiii săi, mi se părea că o face și pentru mine, pentru că și eu am comis aceleași fapte copilărești pe care le făceau și odraslele lui. Chiar dacă știau că vor fi prinși și certați, tot nu i-a oprit să facă ce le trecea prin mintea lor plină de zâmbete, soare și distracție.


     Atticus e acel gen de personaj de care te atașezi foarte mult de el și începi să-i duci dorul dacă nu apare și în următoarele pagini. L-am admirat foarte mult, a fost ca al doilea tată al meu, încercam să-i înțeleg durerile și apăsările, ceea ce mi-a dăruit o compătimire pentru acesta. I-a murit soția când Scout avea doar doi ani, iar în tot acel timp, el a încercat să îi crească și să îi învețe pe copiii lui lucruri utile, folositoare, care nu trebuie uitate o viață întreagă.

    - În primul rând, îmi spuse, dacă ai putea să-nveți un mic șiretlic, Scout, te-ai împăca mult mai bine cu fel de fel de oameni. Nu poți înțelege pe altul dacă nu privești lucrurile din punctul lui de vedere.
-Cum adică?
- ...adică, dacă nu-ți pui papucii celuilalt și nu umbli puțin cu ei.


    Politica rasistă este tratată cu foarte multă sensibilitate și delicatese în acest roman amplu. M-a învățat că orice om poate avea propriile sale gânduri, propriile sale drepturi egale și, cel mai important, respectul dintre oameni este cel mai esențial lucru într-o comunitate. 
     Un bărbat de culoare a fost acuzat că ar fi violat o femeie albă. De aici a început un scandal întreg, foarte mulți susțineau ipotezele femeii, dar acelui bărbat îi era curmată toată dreptatea și libertatea. Aici, din nou Atticus și-a demonstrat sufletul bun și binevoitor pe care îl are. 

Trecând pe sub felinar, l-am văzut pe Atticus cum întinde mâna și i-o trece lui Jem prin păr - singurul gest afectuos pe care i-l cunoșteam.

     ...Să ucizi o pasăre cîntătoare mi-a dăruit tot ce poate fi mai frumos dintr-o carte. Mi-a dăruit experiență, vorbe dulci, care au străbătut în toată ființa și sufletul meu. Povestea și acțiunea m-a prins în mrejele ei și nu mi-a dat drumul nici când am terminat cartea. Autoarea m-a impresionat profund, a scris o poveste atât pentru adulți, cât și pentru copii, adolescenți. Concluzia este că oricine poate citi această carte, atâta timp cât lucrurile simple i se par valoroase, pline de sentimente, poezie, soare și copilărie!

     Citate:
  • „ Adevăratul curaj este atunci când ştii că eşti învins şi bătut înainte de a începe, dar tu începi acea acţiune oricum şi îţi croieşti un drum, indiferent de situaţie. ”
  • „ Lucrurile nu sunt niciodată atât de rele pe cât par. ”


RATING:
⭐⭐⭐⭐⭐/ 5
     


   

luni, 13 martie 2017

„Harry Potter și Piatra filosofală” de J.K. Rowling - Recenzie

 Titlu: Harry Potter și Piatra Filosofală

 Seria: Harry Potter

 Autor: J.K. Rowling

 Număr de pagini: 354

 Editura: Arthur



          Nu mă așteptam să-mi placă atât de mult!

   Îmi vine greu să cred că înainte să citesc această carte și să mă documentez mai mult despre serie spuneam întruna că nu-mi va plăcea, că n-o voi citi niciodată doar pentru că e populară. Când eram mică, mereu vedeam la televizor reclame cu filmele Harry Potter și de atunci mi s-a pus pata că e prea populară toată febra asta cu seria de cărți și de filme.

     Până când o colegă mi-a zis că a citit primele trei volume și am mers cu ea la bibliotecă să și-l împrumute pe al patrulea. Am întrebat-o mai multe despre ce e vorba, iar ea a început să-mi spună multe, cred că prea multe. Dar, ca prin magie, mi-am zis că merită să încerc, de ce nu? 👻

     Revenind la recenzie. Da, mi-a plăcut enorm! Mi-a depășit cu un milion de ori așteptările, credeam că e o carte banală pentru toți copiii care nu mai știu ce să citească. Nu, nu e așa. Harry Potter și Piatra Filosofală e o carte uimitoare.

       Primul volum ne introduce în aventurile a trei elevi la școala Hogwarts: Harry, Ron și Hermione.

     Harry este un băiat de doar zece ani, căruia i-au murit părinții într-un mod misterios. Familia Dursley i-a spus c-ar fi murit într-un accident de mașină, iar el, Harry, ar fi supraviețuit într-un mod miraculos. Dar nu așa s-a întâmplat. Cel mai puternic vrăjitor al magiei negre, Voldemort sau, dacă nu vreți să-i spunem așa, Știm-Noi-Cine. El i-a omorât pe părinții micului personaj și a avut o încercare zadarnică să îl ucidă și pe Harry. El era popular pentru că avea o cicatrice pe frunte în formă de fulger și fiindcă toată lumea știa că el a scăpat ca prin minune de atacul vrăjitorului.


Lui Harry nu-i plăcea decât un singur lucru din înfăţişarea sa: cicatricea în zig-zag, amintind de şerpuirea unui fulger. O avea de când se ştia şi îşi amintea că primul lucru despre care o întrebase pe mătuşa Petunia era de unde avea acel semn.

     Micul erou a fost dus la singurele rude ale lui rămase în viață. Familia Dursley. Aici, timp de zece ani, Harry a trăit momente și clipe de calvar, încercând să pară cât de normal putea, dar unchiul, mătușa și vărul lui se purtau inimaginabil de urât cu el, crezând că e o creatură nemaiîntâlnită scăpată din junglă.

     În timp ce citeam aceste pasaje, mi se făcea milă de Harry și începuse să-mi crească o ură în suflet pentru familia Dursley. Ei nu se gândeau că băiatului i-au murit părinții? Nu, nu se gândeau, așa că ei continuau să se poarte într-un mod meschin și jalnic față de el.



     Până când, într-o zi, micul Potter primise o scrisoare. Nu se putea ca unchiul său să nu i-o ia. Era o scrisoare de admitere la Hogwarts! Îngrozit, unchiul său a ars-o. Dar degeaba. Scrisorile continuau să vină la ei acasă.

     Nu vreau să vă spun mai multe pentru că, bineînțeles, vă veți pierde din farmecul și suspansul acela unic atunci când veți citi cartea. Prin niște împrejurări pe care acum nu vi le voi prezenta, Harry ajunse la Hogwarts. În tren s-a împrietenit cu Ron și Hermione, cei doi prieteni care vor fi alături de el pe tot parcursul acestei aventuri.


     Privirea îi mai zăbovi pe Harry preț de câteva clipe, apoi, ca și cum deodată și-ar fi dat seama ce face, își aruncă din nou ochii spre fereastră.

     Toată acea atmosferă festivă, jovială și veselă m-au determinat să fiu alături de personaje, să le simt trăirile, să îi ajut, să iubesc, să urăsc și să trăiesc alături de ele.

     Ajunși la castelul Hogwarts, elevii din anul întâi trebuiau să-și pună pe cap o pălărie specială: pălăria de selecție. Lui Harry îi era frică ca nu cumva să fie repartizat în cea mai întunecată casă, Slytherin, unde erau doar cei favorizați de profesorul de filtre și elixire, Snape. Voia să rămână alături de noii săi prieteni. Oare unde va pica? În Gryffindor, Hufflepuff, Ravenclaw sau Slytherin?

- Hm, auzi un glăscior la el în ureche. Greu. Foarte greu. Mult curaj, văd bine. Și o minte-brici, pe deasupra. Si talent - cu ghiotura, da. Bașca o lăudabilă aspirație să arăți de ce ești în stare. Foarte interesant... Oare unde să te repartizez?
   
     Încă din primul volum, Harry devine cel mai tânăr gonaci la jocul Quidditch. Acest joc se desfășoară în aer, zburând pe mături. Totul mi s-a părut atât de magic și de fermecător! Când se desfășurau meciurile, citeam cu nesaț fiecare pagină destinată descrierii acestui joc, cum se desfășura și cum se descurcau jucătorii. Eram atât de prinsă în mrejele jocului și ale poveștii, încât uitam de mine, de tot ce se află în jurul meu.

     Lectura a fost o joacă. Nu simțeam deloc trecerea timpului. Treceam cu ușurință peste pasaje, am intrat profund în povestea și sentimentele personajelor.
Uneori eram atât de adânc intrată în lectură, încât timpul trecea și eu aveam alte lucruri de făcut. Dar, cu toate acestea, povestea a rezonat cu mine, m-a determinat să ador fiecare cuvânt scris al autoarei, fiecare replică jucăușă și m-a făcut să trec dincolo de pagini. Mă aflam în Hogwarts, acea lume magică, unică, plină de zâmbete, distracție, loialitate și prietenie.

     Dar nu toată cartea a fost veselă. Ca în orice roman de fantezie și acțiune, trebuiau să se întâmple întorsăturile de situație specifice, răsturnărilor de sentimente ale personajelor, noi emoții: frica, tristețea, mâhnirea, înșelăciunea se cuibăreau în sufletul meu de cititor.
   
     Harry Potter și Piatra Filosofală este o carte uimitoare, grandioasă, care te introduce în aventurile și în emoțiile personajelor, făcându-te să fii una cu paginile, cuvintele și sentimentele eroilor din carte.

     Voi ați citit-o? Cum vi s-a părut cartea de introducere în lumea fascinantă Hogwarts? 💜

RATING:

 



         Vă doresc  lectură magică!