sâmbătă, 19 noiembrie 2016

„Fata din tren” de Paula Hawkins - Recenzie

Titlu: Fata din tren



Autor: Paula Hawkins



Număr de pagini: 408


Editura: Trei



 Prefața

     Rachel merge în fiecare dimineaţă cu acelaşi tren. Ştie că va aştepta la acelaşi semnal defect, timp în care va urmări ritualul de dimineaţă al unui cuplu ce locuieşte într-o casă de lângă calea ferată. 
     I-a botezat „Jess şi Jason” şi viaţa lor i se pare perfectă.

     Până când într-o zi vede ceva ce o şochează. 

    Totul se schimbă şi Rachel are şansa de a lua parte la vieţile pe care le-a observat doar de pe margine.

     Un roman plin de suspans, acțiune, mister, care m-a ținut cu sufletul la gură până la ultima pagină!

    Am fost foarte fericită când mi-am achiziționat această carte. Auzisem atâtea lucruri despre ea, încât mă intrigau și mă făceau foarte curioasă în privința ei, mai ales că a fost și ecranizată. Atunci mi-am spus că sigur va avea să fie o carte bună, care să mă țină în suspans. Dar au fost câteva aspecte la care nu mă așteptam, pe care vi le voi spune în această recenzie.

     Autoarea ne face cunoștință cu Rachel. Ea merge zilnic cu trenul și, zilnic, acesta se oprește în fața unei case unde locuiește un cuplu. Aparent, pare un cuplu perfect. Ea le observă zilnic obiceiurile, știe când ei sunt acasă, știe toate colțișoarele casei și ale curții. Rachel i-a numit Jess și Jasson. 

     Ei par o pereche ideală, în care certurile sunt rare și tandrețea, iubirea și încrederea triumfă. Acest lucru mi-a plăcut, până într-un anumit punct, deoarece felul în care noi percepem viața cuiva este total diferit decât ce pare că e în realitate. Nu îți poți da seama de sentimentele, gândurile și emoțiile cuiva decât dacă îi ești mereu alături, ai încredere în el și îl susții. Rachel credea că îi cunoaște, dar nu era așa. Era doar o iluzie.

     Mi-a plăcut faptul că Rachel mergea cu trenul în fiecare zi. Mi se părea că acest lucru o liniștea și o făcea să uite de toate lucrurile care o frământau. Dar devenea foarte agitată când trenul se oprea brusc. Și știa mereu de ce se oprește. Nu se putea reține de la a nu-și muta privirea către casa lor, casa cuplului minunat. Rachel se hrănea cu sentimentele lor, știa exact ce simt ei, ceea ce o ducea într-o stare întunecată, întristându-se și amintindu-și de fostul ei soț, Tom.

     Acest roman ne transpune în povestea tragică a unei femei, a perechii perfecte, pe care Rachel o vedea cu ajutorul lui Jess și Jasson. Nu m-am apropiat prea mult de personaje, am fost reticentă față de unele, mai ales de Rachel. M-am acomodat greu cu felul ei de a percepe lucrurile, de a gândi și de a analiza problemele. În schimb, mi-a plăcut mult de Megan (Jess). Am rezonat cu ea, am observat că îi plăcea să fie liberă, să nu-i spună nimeni ce să facă. Să nu fie reținută de nimeni. Să fie sigură pe ea și să iubească, să trăiască clipele la intensitate maximă.


     Ce-i drept, la începutul cărții e un continuu monolog, Rachel povestindu-şi viața de zi cu zi. Am citit aceste pagini cu multă dificultate datorită faptului că mi s-a părut că acțiunea stă în loc și așteptam ceva care să mă surprindă, să mă lase cu gura căscată. Dar, citind, am trecut peste acele pagini și am realizat că a fost de folos acea parte. M-a ajutat să cunosc personajul mai bine și să încerc, cel puțin, să-mi imaginez emoțiile pe care le trăia.     


     A fost un aspect care nu mi-a plăcut la Rachel. Acesta este faptul că avea un viciu de care cu greu a putut scăpa de el. Se refugia în băutură. Era alcoolică. Și bea de fiecare dată când era într-o stare depresivă, era agitată și îi era teamă. Erau atâtea moduri prin care se putea liniști și putea să se schimbe, să scape o dată de lucrul acesta! Faptul că se refugia în acest viciu neverosimil îi făcea un rău imens. Atât fizic, cât și moral. Când era în acea stare de beție, era inconștientă, nu se putea controla. Nu își putea aminti anumite detalii. Gândindu-se la relația sa pe care a avut-o cu Tom, actualul soț al Annei, o inducea într-o stare complet ciudată și diferită față de personalitatea ei.

     Acest roman m-a făcut să contemplu la multe aspecte ale vieții, ale problemelor pe care oamenii trebuie să le înfrunte, la frământările și grijile sufletului care, totodată, trebuie învinse pentru a nu avea remușcări față de faptele pe care le-am făcut. Descoperind, m-am bucurat și am citit povestea aceasta dramatică cu mult nesaț. O întâmplare plină de întorsături de situație, multe sentimente, emoții, ore nedormite, agitație, crimă și dragoste.

      Ceea ce mi-a mai plăcut la această carte este faptul că te inducea într-o stare în care, pur și simplu, te simțeai tulburat de ceea ce citeai. Simțeam, uneori, furnicături pe piele, doar când îmi imaginam ceea ce se întâmpla, ceea ce simțeau și trăiau personajele. Acest fapt mi-a plăcut deoarece a evidențiat cele două condimente ale cărții: misterul și suspansul. Fără aceste două lucruri, cred că aș fi lăsat cartea din mână și nu mai voiam s-o redeschid vreodată. Lucrul acesta m-a făcut să continui lectura, să o citesc cu sufletul la gură și, mai ales, să aflu ce se va întâmpla cu personajele, ce înfățișare nouă va primi întâmplarea.

     Însă, când am terminat romanul și am stat mai mult să reflectez asupra celor întâmplate, mi-am spus că am greșit în privința lui Rachel. Ea a fost, pe tot parcursul poveștii, dornică să se schimbe, să uite de tot, a încercat să nu se mai simtă fără vlagă, să fie încrezătoare în forțele ei. A fost foarte curajoasă și, mai ales, responsabilă.

    Vă veți da seama cu greu cine este criminalul în această poveste. Este o taină atât de bine ținută până la sfârșit, încât sunt sigură că veți continua lecturarea cărții datorită la ceea ce se va întâmpla la final, marea descoperire care, sincer, mă așteptam la ea deoarece am analizat cu atenție fiecare protagonist și am tras concluzia asupra multor lucruri.

     Acestea fiind spuse, sper că v-am convins să citiți cartea și, bineînțeles, vă invit cu mare drag să-mi lăsați o impresie. Sunt foarte curioasă dacă v-am convins sau dacă ați citit „Fata din tren” !

     Vă doresc lectură plăcută!

   

          Citate:

  • „Pe unul din pereți, cineva a scris: VIAȚA NU E UN PARAGRAF.”
  • „În tren, lacrimile încep să-mi curgă pe obraz și nu-mi pasă că oamenii se uită la mine; ar putea să creadă orice – că a dat o mașină peste câinile meu sau că tocmai am fost diagnosticată cu o boală incurabilă. Sau că sunt o alcoolică stearpă, divorțată și în curând aruncată pe drumuri.”
  • „Trebuie să găsesc o modalitate prin care să mă fac eu pe mine fericită, să încetez să mai caut fericirea în altă parte.”

       
          Daria.

     

sâmbătă, 5 noiembrie 2016

„Elevul Dima dintr-a șaptea” de Mihail Drumeș - Recenzie

Titlu: Elevul Dima dintr-a șaptea



Autor: Mihail Drumeș



Număr de pagini: 552


Editura: Art





 Prefața:
        Apărut cu mai bine de cincizeci de ani în urmă, „Elevul Dima dintr-a șaptea” nu și-a pierdut niciun moment farmecul. Povestea de dragoste dintre Grig și Lotte, apetența pentru aventuri nemaivăzute, idealismul, impertinența și naivitatea, entuziasmul tinerilor din romanul lui Drumeș rămân la fel de actuale.

        Asemenea tuturor adolescenților, Dima, Tarzan, Magotu, Basu și toți ceilalți visează și trăiesc totul la intensitate maximă. Planuri pentru o expediție spectaculoasă, conflicte cu profesorii, drame interioare, iubiri pasionale, toate acestea sunt surprinse și descrise de Mihail Drumeș cu naturalețe și talent, fascinând generații întregi de cititori.

      Elevul Dima dintr-a șaptea e o carte fascinantă, emoționantă, despre puterea de a trăi și a iubi.



      Această carte a fost peste așteptările mele. Am rămas plăcut surprinsă când am început să o citesc și a început să-mi placă. M-am acomodat, obișnuindu-mă repede cu stilul naiv și copilăros al autorului, începând să-l admir și să citesc cu mult nesaț, să devorez pagină cu pagină.


     Autorul pictează cu ajutorul cuvintelor imagini și sentimente care ajung la sufletul cititorului, făcându-l  să se minuneze și să se bucure de fiecare pagină. Autorul descrie, în paginile romanului, adolescența și stările ei. Această perioadă de formare și a acumulare a vieții  ne schimbă, ne maturizează și ne pregătește cu adevărat pentru viață. 


    Dima este un băiat care a călătorit peste mări și țări, a văzut și și-a întipărit atât în minte, cât și în suflet, amintiri de neuitat, emoții și senzații plăcute. Nu a învățat la nicio școală din România, a studiat în străinătate, ori în Franța sau Londra. Avea foarte multe emoții pentru acest nou început. Noi colegi de clasă, noi profesori, o nouă casă și noi trăiri. Mi-a plăcut mult la el faptul că îi plăcea limba franceză, știa să o vorbească fluent și citea cărți în această limbă, ceea ce m-a motivat să perseverez și eu în a o studia, la rândul meu.


 A avut loc o întorsătură de situație neașteptată și fulgerătoare: Dima a găsit o fotografie a unei celebre cântărețe de operă, Alina Barbu, într-un tren. A recunoscut-o imediat și a citit o declarație de dragoste pe spatele fotografiei. Îi era adresată unui anume Grig. Protagonistul nostru a rămas stupefiat de această nouă descoperire și... a început să-i poarte portretul în minte și în inimă. S-a îndrăgostit nebunește de ea, își imagina diverse întâlniri cu ea, își planifica viitorul, totul pus la punct, alături de ea. Era atât de fericit! Păcat că era doar o dragoste imaginară. El o simțea foarte intens. De multe ori când îi citeam gândurile, chiar și eu simțeam și realizam că trăiește cu adevărat în imaginația lui.

     Totul se schimbă când a intrat, din greșeală, în camera fiicei gazdei Dona Bianca, Lotte. Aceasta s-a speriat și s-a rușinat. Din ziua aceea, l-a considerat pe Grig nepoliticos, bizar, pentru că nu a avut bunăvoința să bată la ușă.


     M-au distrat foarte mult aceste momente. A fost când râdeam în hohote, mă distram pe seama lor, pe simplul fapt că erau doi adolescenți, dar cu minte de copil, foarte naivi, copilăroși și puerili. Lotte mereu încerca să-i întoarcă fapta lui Grig, să dea și ea deodată buzna în camera lui.


     Viața lui s-a schimbat radical. A uitat de Alina Barbu, nu se mai gândea la ea nici ziua, nici înainte să se pună la culcare. Alina s-a evaporat din visurile și speranțele lui. Lotte este acum raza de căldură a lui. Am fost foarte fericită să văd că lucrurile au luat această întorsătură, deoarece mă plictisisem la un moment dat, fantezia lui cu Alina depășea orice limită, sperând că vor fi împreună, că ea îl va iubi cu adevărat.

   Grig și Lotte sunt niște adevărate exemple pentru noi. Ei au dat, în mare parte, esență cărții și au condimentat-o prin jocurile lor copilărești, reproșurile naive și pasiunea lor unul pentru celălalt. M-au învățat multe lucruri. M-au făcut să meditez, să mă gândesc mai profund, să continui să sper în visurile mele, să trudesc și să fiu pozitivă.

     
     Nu am povestit de expediția în care și-au pus ei toate speranțele, gândurile, muncind să iasă totul bine. Aceasta se numește A.R.P.E.T. Nu mai țin minte ce însemna, dar este vorba despre o excursie transoceanică, unde trebuiau să ajungă pe o insulă nelocuită de nimeni. Am admirat la fiecare arpetist - căci așa se numeau - locurile pe care le ocupau fiecare în această expediție. Elevul Dima era foarte corect, exigent, dădea multe reguli care trebuiau respectate și întocmite cu corectitudine, multă muncă și dăruire pentru ceea ce fac. Toți erau foarte harnici, foarte mândri de ceea ce fac.

     Relația cu Grig și Lotte devine din ce în ce mai strânsă, profundă și sensibilă. Își scriu pe ascuns scrisori, chiar dacă locuiesc în aceeași casă și camerele lor sunt apropiate. Devin mai maturi pe zi ce trece, gândesc mai rațional, dar acel suflet de copil și momentele copilărești nu au fost date uitării. Sunt fericiți împreună, grijulii unul cu altul, iubesc pasional și, cel mai important, au multă încrede unul în celălalt.
     La un moment dat, în roman, apare o fată pe nume Lidia. Am disprețuit-o, nu mi-a plăcut de ea, era prea manipulatoare, dornică să facă numai ceea ce vrea, să aibă numai ce își dorește. Dar, în schimb, mi-a plăcut că nu era sâcâitoare, nu era atât de exasperantă când venea vorba de plecarea acasă a lui Dima. Totuși, nu mi-au picat bine aceste momente pe care le-au petrecut împreună. O înșela pe Lotte, ceea ce nu-mi plăcea.

     Da, să nu uit de colegii de clasă, de profesori, de întâmplările care aveau loc în fiecare zi, la școală! M-au distrat foarte mult anumiți prieteni ai lui Dima, mai ales Magotu. Eram atât de amuzată de replicile sale, de comportamentul pe care îl avea. E un băiat foarte comic, foarte aerian, mereu loial, o persoană pe care te poți baza oricând. Mi-a plăcut faptul că erau toți uniți, se înțelegeau foarte bine, cooperau împreună și făceau niște lucruri foarte interesante, care nu puteau fi uitate cu ușurință și care dădeau un dram de speranță oamenilor.


      Aceste prietenii îmi inspirau multe momente de pace, îmi îndulceau sufletul, mă făceau să surâd și să mă bucur de clipele pe care ei le trăiau și, ajungându-mi la inimă, vor fi niște amintiri pe care le-am trăit o dată cu personajele, dovedindu-mi, prin relația lor, prietenia, încrederea, sârguința, împlinirea și speranța pe care și-o dăruiau unul altuia și le transmiteau cititorilor.

      Această carte mi-a dăruit imagini, trăiri și sentimente călduroase, minunate, în ciuda faptului că pe alocuri poate părea dramatică, fiind evidențiat, uneori, entuziasmul pentru moarte, pentru lumea de dincolo. Am citit-o cu multă ușurință, are mult dialog, iar descrierile sunt scrise într-un mod în care m-au fascinat și m-au făcut să îmi imaginez cele mai frumoase peisaje, sentimente și trăiri. Am extras multe citate superbe, care m-au ancorat la realitate, dar m-au făcut, totodată, să visez și să trăiesc pentru visurile mele, sperând că mi se vor îndeplini.

      Am citit „Elevul Dima dintr-a șaptea cu o dorință profundă, cu mult nesaț, întotdeauna fiind alături de personaje, alinându-le durerile și suferințele, trăind alături de ele emoții fascinante, memorabile, niște sentimente pe care le voi păstra în sufletul meu, neuitându-le niciodată.

    Voi ați citit această carte? Care au fost părțile voastre preferate? Dacă nu ați citit-o, sper că v-am convins prin ce am încercat să spun aici, să transpun sentimentele mele în scris! :)





Notă: 5 note (steluțe)

     Vă doresc lectură frumoasă!

            Citate:


  • „ Pomii sunt triști și frunzele au îngălbenit de spaima iernii. ”
  • „ De aceea, visează cât poți... Și, dacă poți, nu te mai trezi din visare... ”
  • „ Dacă n-ar fi mantia asta, s-ar vedea oare dincolo? Dar n-am nevoie: închid pleoapele și văd infinitul cu ochii minții, poate mai frumos decât este în realitate. ”
  • „ - O, dragă domnișoară, se vede de la o poștă: întotdeauna îndrăgostiții au fața mai luminată, ochii mai strălucitori, mișcările mai grele, în sfârșit, au ceva deosebit față de ceilalți oameni. ”
  • „ O mamă e pretutindeni, numai s-o chemi și ea vine, trecând peste obstacole, cât de grele... ”


            Daria.

joi, 3 noiembrie 2016

Muzică și cărți

               Bună!


     Aseară mă gândeam ce să mai scriu pe blog, ce să fac ca să aibă ceva aparte, special. Și, dintr-o dată, fulgerător, mi-a venit o idee de rubrică. Se va numi Muzică și cărți.
     Știu că am început în vară o rubrică, Știați că, dar cam toată lumea o are și am zis să fac ceva care să fie unic pentru blogul meu, ceva care să îl diferențieze de celelalte.
     Această rubrică constă în a asocia cartea pe care o citesc sau pe care am terminat-o, cu o melodie, fie ea clasică, pop, mai veche sau mai puțin cunoscută. Sper că va fi ceva interesant, îmi voi scrie părerile și gândurile atât pentru carte, cât și pentru melodie. Voi scrie dacă au ceva în comun prin ceea ce-mi transmit ambele, și, bineînțeles, dacă ați citit și voi cartea respectivă, vă invit să discutăm împreună!
    

Fall Time Cozy Time Book Tag

        Bună!


    Am fost foarte încântată să văd că am primit acest tag de la Roxi de pe blogul Gânduri despre cărți și îi mulțumesc foarte mult!
     Ca început de noiembrie e chiar potrivit acest tag și sunt foarte bucuroasă că am ocazia să îl fac. Am mai făcut o leapșă de început de toamnă, la începutul lui septembrie. Îmi plac foarte mult tag-urile, sunt interesante și ai ocazia să îți exprimi părerile și gândurile. :)
     Eu le voi traduce în română, ca să vă fie mai ușor. Și dacă greșesc la traducere, îmi cer scuze, încă nu cunosc atât de bine limba engleză, sunt în progres. 

     Ronțăitul frunzelor: Lumea este plină de culoare. Alege o carte care are roșu, portocaliu și galben pe copertă.

        N-am găsit carte în română, dar am găsit în schimb o carte tare drăguță, care cred că e cu ilustrații. Păcat că nu e tradusă și în română!


     Vreme confortabilă: Este în sfârșit suficient de rece pentru a-ți pune haine confortabile. Ce carte îți dă emoții călduroase?

      „Aventurile lui Tom Sawyer” mi-a transmis atâtea sentimente călduroase, copilăroase și luminoase! Am fost foate surprinsă când am terminat-o, mai voiam să citesc multe, simțeam că nu s-a terminat! Abia aștept să citesc și continuarea acestei cărți.

        
      Căderea furtunii: Vântul vâjâie și ploaia cade puternic. Alege cartea preferată sau un gen care îți place să o citești într-o zi furtunoasă.

     Sinceră să fiu, nu sunt influențată de vremea de afară atunci când vreau să citesc ceva. Pot citi aproape orice, indiferent de ce se întâmplă în carte sau ce atmosferă transmite cartea. Dar, în general, atunci când plouă, îmi place să citesc o carte de acțiune, unde totul să se petreacă cu repeziciune, într-un ritm alert.


     Aer răcoros proaspăt: Cine e cel mai tare personaj cu care ai vrea să faci schimb?

     În ciuda faptului că Lou din „Înainte să te cunosc” a trăit o adevărată dramă, a trecut cu ușurință peste toate greutățile și a fost mereu foarte optimistă, întotdeauna cu zâmbetul pe buze. M-am indentificat în personalitatea ei și avem multe în comun!



      Băutură fierbinte de mere: Ce roman cunoscut vrei să devină următoarul cel mai mare, cel mai tare lucru?

       Cartea „Litera stacojie” deoarece nu e atât de cunoscută, mulți nu au auzit de ea și e o carte care chiar merită citită, o carte din care putem învăța atâtea din povestea unei femei sincere, grijulii, iubitoare și, cel mai important, foarte puternică!



      Paltoane, fulare, mănuși: Vremea s-a transformat în rece și e timpul să ne îmbrăcăm. Care e coperta unei cărți cu care ți-a fost cel mai jenant să apari în public?

         Nu am cărți cu coperți indicente, ca să spun așa. :))


         Dovleac condimentat: Care este mâncarea/mâncărurile tale favorite în timpul toamnei?

       Cu siguranță este plăcinta de mere! O ador, mai ales că merele sunt specifice toamnei. Și mai îmi place dovlecelul pane, cel pe care îl face mami în casă. :)



       
        Atât a fost și cu tag-ul de azi, mă bucur mult că Roxi s-a gândit și la mine și că am avut deosebita ocazie de a răspunde la întrebări. Nu nominalizez pe nimeni în special, dar dacă v-a plăcut această leapșă, o puteți prelua cu drag, și, desigur, menționând adresa blogului meu. :)
             
             Vă doresc o zi minunată în continuare și lecturi frumoase să aveți!



 
            Daria.

marți, 1 noiembrie 2016

„Litera stacojie” de Nathaniel Hawthorne - Recenzie


   Titlu: Litera stacojie

   Autor: Nathaniel Hawthorne

   Număr de paigini: 240

   Editura: Corint


Curând, după ce ni se prezintă personajul și amintirile care o chinuie pe osândita aflată pe eșafod, deslușim în mulțime chipul soțului, obsedat de ideea neabătută a răzbunării. Cum are să fie pedepsit Arthur Dimmesdale, care va fi soarta fiecaruia dintre cei trei cuprinși în întunecatul triunghi al păcatului (sau cea a micuței Pearl) nu ni se spune. Și adevărul e că nu acestea sunt întrebarile pe care și le pune, în primul rând, cititorul. - Dan Grigorescu


     Această carte mi-a deschis poarta către lumea noastră, adevărata lume a oamenilor.

      „Litera stacojie” este un roman care m-a făcut să mă transpun cu ușurință în lumea, gândurile, sentimentele și emoțiile personajelor. Mi-a transmis multe stări care se îmbinau cu gândurile și nedumeririle mele. Pe măsură ce dădeam paginile, automat, fără să mă gândesc la noțiunea timpului, noi situații, întorsături de situație și sentimente ieșeau la iveală în carte.

     Autorul ne introduce în povestea unei femei, Hester Prynne, care a comis un păcat, prin legătura ei cu un bărbat. Atmosfera romanului este una meditativă. M-a făcut de multe ori să mă întreb dacă într-adevăr nu trăiesc un vis. Îmi imaginam de multe ori atât de intens ceea ce se întâmpla în carte, încât chiar mi se părea că sunt prezentă în vremurile de atunci, în povestea lui Hester, a  fetiței ei, Pearl, a preotului Arthur Dimmesdale și a lui Roger Chillingworth.











     Acțiunea romanului începe cu Hester Prynne, având un bebeluș în brațe și cu semnul păcatului imprimat pe piept, unde e evidențiat și nimănui nu-i poate scăpa din ochi: litera A. Ea a fost obligată să poarte semnul acesta pe piept, în urma păcatului pe care l-a săvârșit.

     M-a impresionat faptul că Hester, personajul principal al cărții, a dat dovadă de multă răbdare, curaj, având o ținută plăcută, un suflet binevoitor, cald și bun. Făcea față cu ușurință unor întâmplări, având de învățat din fiecare o lecție pe care o va aplica în situațiile extreme. A fost de acord și a avut puterea să își crească fetița, dând dovadă de multă putere și încredere că poate face acest lucru de una singură.

     Timpul trece, anii trec, și Hester cu Pearl au o relație minunată de mamă și fiică, fetița fiind o adevărată energie în casă. Nu o lăsa o clipă în pace pe Hester, era mereu foarte curioasă, dornică să afle multe lucruri și să învețe de la mama ei. Mi-au plăcut momentele în care acestea se alintau, vorbeau, înțelegându-se atât de bine!

     Fostul soț al lui Hester, doctorul Roger Chillingworth, a aflat de teribilul păcat al protagonistei. El a dorit cu orice preț să afle cine este tatăl copilului, să îl găsească și să se răzbune pe el cu orice preț. Aici, în partea aceasta a romanului, a foat un adevărat mister pentru mine să presupun cine poate fi tatăl copilului. Mi-am dat seama până într-un punct, prin felul personajelor de a se comporta și prin gândurile lor.

     Preotul Arthur Dimmesdale a fost întotdeauna alături de ele, atât pe plan fizic, cât și pe plan spiritual. El este o fire calmă, protectoare, dornică să ajute. Am admirat la el caracterul simplu și modest, dar mai ales faptul că era un om deschis, cu sufletul curat și luminos, care se deschidea oricui cu drag și pasiune. 

     Autorul ne dezvăluie, pagină cu pagină, două antiteze profunde: răzbunarea și pacea. Personajele se confruntă cu fiecare dintre aceste două sentimente, unde ele își scot la iveală adevăratele caractere și gânduri. Așa am văzut eu, din propria mea perspectivă, iar acest fapt m-a făcut să înțeleg și mai bine ce se petrece în carte, ce dorește să spună autorul de fapt și să fiu alături de personaje, oricare ar fi acestea.

     Păcatul l-am privit ca fiind o lecție, ceva din care atât personajul, cât și noi să învățâm ceva din el. Litera imprimată pe haina lui Hester este un simbol al necazului, al învingerii și al adevărului. Dacă greșim ceva, fără să vrem sau fără să știm ce facem, este un lucru rău, ceva cu care nu am fost obișnuiți să-l facem de zi cu zi. O singură greșeală ne poate strica viitorul, ne poate face să regretăm și să nu ne mai simțim noi, să ne simțim stingheri, fără vlagă.

   Acțiunea romanului nu este foarte alertă, lucrurile se întâmplă mai încet, cu încetinitorul, dar lucrul acesta m-a bucurat pentru că așa am avut șansa de a citi cu mai multă atenție, de a admira fiecare pagină, emoție și zvâcnire a personajelor. 

     Am admirat curajul pe care ș-a avut Hester față de lume, pentru simplul fapt că făcea față privirilor disprețuitoare și vorbelor venite de la cetățenii orașului. Acest lucru o făcea mult mai puternică și o ajuta să treacă mai departe peste toate greutățile.

     „Litera stacojie” este un roman plin de suspans, mister, intrigi, răsturnări de situație, sentimente profunde, sincere. Este potrivit pentru o atmosferă liniștitoare, cu miros de toamnă și ploaie. Vi-l recomand cu drag, dacă nu ați auzit de el. Nu veți regreta, este o carte care vă va ține cu sufletul la gură! 

     Voi ați citit-o sau aveți de gând?
     Lectură plăcută!




     Citat:

  • „Oamenii cu suflet mare au întotdeauna o părere prea proastă despre ei înşişi.”                                                                
  Daria.