joi, 1 septembrie 2016

„Roșu și Negru” de Stendhal - Recenzie


   Titlu: Roșu și Negru



    Autor: Stendhal



    Număr de pagini: 588




     Editura: Litera
 
                 
         
          Prefața:


      Frumos și ambițios, Julien Sorel este hotărât să se ridice deasupra originilor sale provinciale umile. Dându-și seama curând că succesul poate fi atins doar prin adoptarea codului subtil de ipocrizie după care se conduce societatea, el începe să avanseze prin înșelăciune și egoism. Cariera sa triumfală îl poartă până în cercul restrâns al lumii aristocratice pariziene, unde printre cuceririle sale se numără blânda doamnă de Rênal, o femeie căsătorită, și trufașa Mathilde. Julien comite însă în cele din urmă o crimă neașteptată și tulburătoare, semnându-și singur condamnarea la moarte. Roșu și Negru este un portret incisiv și plin de viață al societății franceze din prima jumătate a secolului al XIX-lea, măcinată de corupție, lăcomie și plictiseală, iar Julien Sorel – profitorul fără scrupule a cărui strategie machiavelică este subminată de propriile emoții – rămâne până azi unul dintre personajele cele mai interesante din literatura europeană.

     Un roman profund și sensibil care m-a făcut, pe tot parcursul citirii lui, să admir foarte mult comportamentul, personalitatea și sufletul personajelor.

     Am fost foarte entuziasmată când am găsit această carte în librărie. Eram cu gândul că o voi citi foarte repede și că o voi citi pe nerăsuflate. Heheh, dar n-a fost chiar așa! Am cam lungit-o cu ea. A început să îmi placă mai mult doar după jumătatea cărții. Voi spune pe parcursul recenziei doar un argument pentru care nu mi-a plăcut. În rest, a fost scrisă foarte frumos, cu o acțiune fluentă și personaje misterioase și interesante.
   
      La începutul romanului ne este prezentat Julien Sorel, fiul unui simplu țăran din Verrières. Trebuie să recunosc că de la primele pagini mi-a plăcut de Julien, care era o fire foarte retrasă, timidă, deschisă, dar cu multă judecată. 

      El nu era iubit de către tatăl lui și nici de frații lui. Aceștia își băteau joc de el și îl atacau cu cele mai odioase injurii. Uneori, totul părea alambicat, dar parcurgând romanul, mă obișnuiam cu stilul lui încărcat, dar în același timp, vioi și plin de speranță.

      Julien cunoștea foarte bine limba latină. Acest lucru i-a oferit multe avantaje și i-a deschis drumuri. Astfel încât, într-o zi, tatăl lui i-a găsit o ocupație care îl va putea ajuta să trăiască pe cont propriu. Vestea aceasta l-a mirat foarte mult pe Julien. Începutul a fost mai timid pentru el și întâmpinat cu o oarecare reticență. Noua lui viață a început în casa domnului de Renal, primarul orașului, unde el trebuia să-i educe pe copiii acestuia.


   În această casă s-a înfiripat o poveste surprinzătoare de dragoste între el și doamna Renal. Soția primarului era plină de remușcări pentru că uneori nu știa cum să reacționeze când privirile li se întâlneau întâmplător, dar de fiecare dată conversau cu multă prietenie și pasiune. Regretele lui l-au împiediat să-și dea frâu pasiunii, iar stângăcia lui Julien o amuza foarte mult pe doamna de Renal. Zilnic descoperea defecte și calități care o făceau să îl prețuiască pe zi ce trecea, dându-și seama că începe să se înfiripe o poveste romantică de dragoste.
     De multe ori, Julien încerca să o impresioneze cu o sumedenie de lucruri care să-i stârnească curiozitatea. Când se întâlneau în grădină, acesta încerca să o prindă de mână și trăia clipe pline de pasiune înflăcărată. Ea era, însă, mai timidă, căci uneori îi ocolea privirea și se înroșea. Era un sentiment plăcut și pentru mine, trăind, în imaginație, iubirea celor doi, dar care nu izbuteau să își arate sentimentele unul față de celălalt.
    Din aceste comportamente, decurgeau multe temeri  care ieșeau la iveală: domnul de Renal putea afla, într-un moment de indiscreție al cuiva, că cei doi se iubeau. Însăși doamnei de Renal îi era frică să nu-i mărturisească pasiunea ei pentru el. Dar Julien o oprea, întâlnindu-se în fiecare zi cu ea și alinându-i regretele.

      Uneori, gândurile tânărului pentru doamnă te făceau să te amuzi și să te gândești că acest bărbat atât de tânăr avea un suflet de o blândețe inegalabilă. 


      Copii doamnei de Renal, la rândul lor, îl iubeau și îl apreciau deopotrivă. Tânărul le povestea zilnic, îi distra, se amuzau, iar între ei era o armonie perfectă. 


    Pe tot parcursul romanului, întâlnim personaje din ranguri înalte care îi erau mereu alături, îi dădeau sfaturi și îl ajutau la greu. Unul dintre aceste persoane era părintele Pirard. Atunci când în sufletul lui Julien se isca o furtună, mergea la abatele Pirard și i se descărca lui. Abatele îi dădea multe sfaturi înțelepte care îl ajutau pe Julien și îl făceau mai puternic și mai încrezător în sine, mai îngăduitor cu unele fapte sau căințe.


      Însă, printr-o întâmplare neprevăzută, el trebuia să o părăsească pe doamna de Renal. Aceast nou prilej îl putea urca cu o treaptă pe scara socială, devenind mai apreciat și mai cunoscut. Este vorba despre domnul de La Mole. Îi trebuia un secretar isteț și ager, care să îl ajute să scrie scrisori, în momentul când acesta era prea ocupat sau avea prea multe scrisori și cereri.
     Acesta avea o fiică, pe care tânărul nostru o întâlnea foarte des în salon, la cină, sau în grădina casei. Prima impresie pe care i-a lăsat-o Mathide, căci așa o cheamă, a fost aceea a unei firi foarte orgolioase și care, avea pe deasupra, un suflet greu de înțeles deoarece aborda o atitudine arogantă și mândră. La prima vedere, lui Julien nu-i surâdea ideea ca această domnișoară frumoasă, dar mândră, să se îndrăgostească de el. Dar uite că viața rezervă oamenilor și surprize. Mathilde începe să aibă sentimente puternice pentru el. Ea începe să devină foarte rușinoasă și sfioasă în fața lui. Julien nu-și dădea uneori seama ce se află în sufletul ei.

      Aici, cred eu, am dreptul să spun câteva mici aspecte, care nu prea mi-au plăcut și nu m-am putut acomoda atât de mult cu ele.

      Mi s-a părut, puțintel de tot, că autorul o cam lungește până când începe adevărata acțiune. (cam pe la mijlocul romanului). Înțeleg că la început trebuia să aflăm mai multe detalii despre personaj, să îl cunoaștem, iar apoi să pornim în călătorie împreună cu el, dar a fost puțin cam exagerat, uneori avea un stil cam greoi, asta împiedicându-mă să citesc mai repede cartea și să o parcurg cu mai mult entuziasm. Poate că nu e un defect, într-adevăr, nu am mai fost eu obișnuită cu acest stil de scris, dar important este că nu am lăsat cartea și am continuat-o. Sunt sigură că aș fi regretat. Această înfățișare pe care am împărtășit-o cu voi sper că nu v-a făcut să nu mai fiți atât de emoționați pentru carte. Cine știe, poate voi ați mai citit o carte de Stendhal și v-a plăcut. Până la urmă m-am obișnuit pe parcurs cu felul lui de a scrie și a început să-mi placă.


    Și, nevrând să las această părere cam negativă la sfârșit, pentru că romanul mi-a lăsat o impresie foarte bună și niște amintiri minunate, voi mai scrie câte ceva despre povestea lui Julien și despre gândurile mele cu privire la roman.


      Julien, la rândul lui, începu să o iubească pe Mathilde cu înflăcărare. Avea zile când o ura, dar și o iubea pentru farmecul, naturalețea și suplețea ei. Din nou, această nouă iubire înfiripată între cei doi tineri a fost foarte interesantă și specială. Multe întorsături de sentimente, pot spune, au fost prezente în sufletele lor. Domnișoara de La Mole devenea foarte geloasă când Julien vorbea cu o altă doamnă din societate. El și-a dat seama de acest lucru, așa că a încercat să cucerească pe o doamnă Fervaques, scriindu-i scrisori de dragoste și povestind cu ea. Voia să vadă reacțiile Mathildei, să-și dea seama dacă mai simțea ceva pentru el.


     Aceste scene mi se păreau foarte drăguțe și mi-a făcut plăcere să citesc gândurile fiecărui personaj, admirându-le de fiecare dată cum vedea fiecare situația. Am admirat la fiecare personaj agerimea și eleganța caracterului. Mai ales la Julien, care reușea să facă față oricărei situații, demonstrându-și inteligența și capacitatea de adaptare, fiind prototipul considerat de literatură al parvenitului, care s-a folosit de relațiile sale pentru a ajunge unde dorea.


     Cum a zis Miruna, la sfârșitul cărții, autorul îți dă două palme bune!

     Vă las această părere despre „Roșu și Negru”. Sper că v-am convins să o citiți, iar dacă ați citit-o, vouă cum vi s-a părut? :)
      Vă doresc lectură plăcută!




          Citate:

  • „În acest deşert de egoism care se numeşte viaţă, fiecare se gândeşte la sine.”
  • „Un drum e oare mai puţin frumos fiindcă sunt spini în tufişurile de pe margini? Călătorul trece mai departe şi lasă spinii urâcioşi să rebegească în drum.”
  • „Curăţia sufletească, lipsa oricărui simţământ de ură prelungesc, fără doar şi poate, durata tinereţii.”

8 comentarii:

  1. O recenzie foarte frumoasă, m-ai convins să o citesc. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur! Sper să-ți placă dacă o vei citi. :)
      Lecturi plăcute!

      Ștergere
  2. Așteptam recenzia asta.
    Mie mi-a plăcut prima jumătate a cărții și cuplul Renal-Sorel.
    Relația Mathilde-Sorel mi s-a părut falsă, lipsită de sentimente profunde și trainice (cel puțin din partea lui Julien).
    Pălmile au fost nasoale, dar să zicem că a meritat lecturarea pentru finalul romanului.
    Un sfârșit ok, aș zice.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi mie mi-a plăcut relația dintre doamna Renal şi Julien, cel de-al doilea fiind cam superficial şi ciudat.
      Oh, da, la sfârşit chiar nu mă aşteptam. Îmi imaginam altceva.
      Mulțumesc de vizită! Lecturi frumoase! :hugs:

      Ștergere
  3. Imi plac atat de mult cartile ce fac referire la acea perioada, insa nu am avut ocazia sa citesc atat de multe. Foarte frumoasa povestirea, cred ca trece putin de recenzie :))
    Trebuie sa pun cartea pe must read.
    Pupici ♥

    PS: Frumoase poze.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cred că o fac prea lungă, poate din acea cauză nu mai seamănă cu o recenzie. :)) Ce să fac dacă am avut multe de spus! :))
    Mă bucur că te-am convins să o citeşti! Sper să-ți placă şi ție la fel de mult. ^^
    Pupicei!

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu am citit-o, dar e de adăugat pe listă! Pupicei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. S-o citești, e absolut minunată și profundă!

      Lecturi frumoase! Hugs!

      Ștergere