miercuri, 27 aprilie 2016

"Numără stelele" de Lois Lowry •Recenzie

 Titlu: Numără stelele 
  
  Autor: Lois Lowry

  Număr de pagini: 168

  Editura: Arthur

 Prefața:


Este anul 1943, iar pentru Annemarie Johansen viata in Copenhaga e un amestec de indatoriri pentru scoala, de lipsuri si foamete, totul desfasurandu-se sub privirea atenta a soldatilor germani aflati la fiecare colt de strada.
Curajul pare sa-si mai gaseasca loc doar in povestile pe care fetita i le spune seara la culcare surorii ei mai mici, Kirsti.
Afland de raziile autoritatilor germane pentru ridicarea populatiei evreiesti, familia Johansen hotaraste s-o salveze pe Ellen Rosen, cea mai buna prietena a fiicei lor, dand-o drept propriul lor copil. Dar asta va fi oare de ajuns?

 Atât de bucuroasă am fost că am găsit în sfârșit această carte! Mai mare bucuria când am început să o citesc!
 Ador aceste cărți cu subiect de război, dragoste, suspans și prietenie. A fost un roman scurt, relaxant, l-am terminat într-o zi pe nerăsuflate și am rămas într-o stare inexplicabilă: "Stai, deja am terminat cartea?!". Dădeam atât de repede paginile, încât nici nu îmi dădeam seama cât de repede trece timpul.

 Acțiunea este plasată în jurul Annemariei Johansen, o fată de 10 ani, curajoasă, loială, prietenoasă și mătură, care ne învață cum să supraviețuim răutăților, oamenilor fără suflet, dar ne învață și cum să avem încredere în noi, cum să ne iubim și să îi acceptăm pe cei din jurul nostru.
 Oare prietenia e mai importantă decât un război? Decât orice altceva, care te face să plângi până în adâncul sufletului și să te faci mic, atât de mic, sperând că nimeni nu te va mai putea vedea? Și să simți că ești cu totul într-o altă lume, doar cu persoanele pe care le iubești și nu poți trăi fără ele, știind că ele te susțin, atât sufletește, cât și trupește.
 "Numără stelele" este un astfel de roman. Annemarie, o fată simplă, dintr-o familie oarecare, o fetiță conștientă că ei trăiesc o dramă, că războiul este iminent, dar cu toate acestea, ei sunt puternici și dornici să ajute îi ajute pe cei dragi la suferințele lor.
 Annemarie este prietenă cu Ellen Rosen, iar de altfel, familiile lor sunt în aceiași situație, astfel încât au încredere unii în alții și sunt foarte atenți la orice mișcare de-a soldaților nemți care au pus stăpânire pe Copenhaga, sub presiunea privirilor de la fiecare colț de stradă.
 Într-o zi, când Annemarie, Ellen și Kirstie, sora Annemariei, se întorceau de la școală, au dat peste doi soldați germani care le-au tăiat calea cu vocea specifică nemților: strictă și gravă. Halte! Ei le-au luat la întrebări pe fete, iar acestea au răspuns cât de normal s-a putut. Soldații s-au amuzat pe seama surorii mici, care era mereu jucăușă și nu o interesa ce părere au oamenii despre ea. Soldații le-au lăsat în pace, au plecat râzând și liniștiți, dar fetele au tras o alarmă la această întâmplare și au hotărât împreună cu părinții lor să nu mai atragă în nici un fel atenția, iar tatăl Annemariei a decis să le trimită împreună cu mama lor într-o excursie, la unchiul lor, până apele se vor mai liniști la Copenhaga.
 Annemarie a înțeles despre ce era vorba. Familia Rosen erau evrei. Și, după cum știm, nemții voiau să scape de ei, așa că familia Rosen a fost în pericol. Părinții lui Ellen trebuiau să fie în siguranță, iar Ellen trebuia să fie sora Annemariei și a lui Kirstie. 
 Am admirat foarte mult faptul că familia Johansen și-a luat această responsabilitate de a avea grijă de Ellen. Însă Annemariei nu i-a fost greu să se dea drept "sora" lui Ellen, pentru că ele deja erau ca niște surori, fiind cele mai bune prietene. Două suflete în care arde o flacără de prietenie loială.
 Cele trei fete, Annemarie, Ellen și Kirstie, ne duc într-o lume departe de ce e războiul, răzbunarea și mâhnia. Ne duc într-o lume magică, a copilăriei, care te fascinează și simți că ești acolo, cu ele, când razele calde ale soarelui le mângâie sufletele puerile și zglobii. Niciodată nu erau nedespărțite, fiecare ținând una la alta și ajutându-se la greu.

 Au fost momente când iubirea pentru mamă a fost prezentă, oricum, mereu ne-a fost arătată, dar a fost un moment maxim în care mama avea mare nevoie de ajutorul și de iubirea copiilor ei.

 Forma se mișcă. Și atunci înțelese. Era mama ei, întinsă pe jos.

 Această carte a fost scrisă cu o sensibilitate aparte, cuvintele scrise din inimă și povestea în sine a fost minunată. O poveste din care putem învăța atâtea lucruri și sentimente minunate!
 Mereu am admirat la Annemarie curajul și îndrăzneala ei, care a salvat Danemarca și Copenhaga de mâinile rele ale nemților.
 Au fost și momente triste, care te făceau să intri în pielea personajelor, să fii lângă ele și să le spui că totul va fi bine și să le mângâi sufletul deznădăjduit.

Am aflat de ce titlul se numește "Numără stele". Un citat frumos, care m-a impresionat și m-am făcut să stau și să meditez:

 Știa că în spatele ferestrei, sus, se afla cerul înțesat de stele. Cum ar putea cineva să numere toate stelele? Sunt mult prea multe. Cerul e prea mare. (...)
 "Așa e și cerul", se gândea Annemarie. "Așa e întreaga lume: foarte rece, foarte mare. Și neîndurătoare".

 Dacă vă place aventura, suspansul și curajul, sunt foarte sigură că vă va plăcea această carte, pentru că pe mine m-a făcut să mă schimb. Să înțeleg, să simt și să văd lucrurile mărunte care mă înconjoară.



 Coperta am adorat-o de prima dată când am văzut-o!
 Dacă v-ați decis să citiți cartea, vă urez lectură plăcută și aștept cu brațele deschise o părere! :)





luni, 25 aprilie 2016

”Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei” de Elizabeth George Speare • Recenzie

 Titlu: Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei

  Autor: Elizabeth George Speare

  Număr pagini: 256

  Editura: Youngart

Prefața:

Kit a crescut pe insula Barbados, inconjurata de dragoste si rasfatata de bunicul ei. Dar cand acesta dispare, trebuie sa plece pentru ca nu se cuvine ca o fata de saisprezece ani sa locuiasca singura. Stie ca are o matusa si un unchi care traiesc in colonia Connecticut. Asadar, singura si disperata, porneste inspre ei intr-o calatorie pe mare, catre Noua Anglie. 
Cand ajunge la destinatie, Kit descopera cu mahnire un peisaj gri si umed, dar inca si mai tulburator i se pare modul de viata puritan din casa unchiului sau. Nu-si gaseste usor locul acolo, dar asta pana cand o intalneste pe Hannah Tupper, o femeie in varsta, langa care Kit simte ca poate sa fie, in sfarsit, ea insasi.
Dar colonistii o cred pe Hannah vrajitoare. Daca afla ca tanara ii este prietena, acelasi lucru il vor crede si despre ea. Kit trebuie sa aleaga: sa-si abandoneze singura prietena sau sa-i ramana alaturi, chiar daca ar putea pierde totul?

   Nici nu știu cum să încep. ”Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei” a trecut peste așteptările mele. Nu mă așteptam să fie atât de fascinantă și captivantă!

  În acest roman asistăm la povestea lui Kit, (Katherine, de fapt, dar bunicul ei îi spunea Kit) care și-a pierdut bunicul și a fost nevoită să plece din Barbados pentru că nu mai avea rude acolo și nu avea în nimeni încredere acolo. Aici putem observa după ce ne acomodăm cu felul de a fi al personajului și începem să o cunoaștem din ce în ce mai bine pe Kit, că putem să-i descriem personalitatea și caracterul: inteligentă, iubitoare, timidă, visătoare, și calmă


 Ca să ajungă la mătușa ei, a trebuit să meargă cu o corabie pe nume Delfinul, unde acolo a cunoscut doi băieți: John, un tânăr responsabil și cult, și Nat, la cealaltă extremă, un tânăr haotic și încăpățânat, ținându-se că le știe pe toate, însă mi-a plăcut la el că vedea lumea cu alți ochi, iar asta a ajutat-o mult pe Kit.

 Ajunsă la mătușa ei, Rachel, nu și-a putut găsi nici cum acolo locul. Totuși, era mai bine dacă și Kit știa să facă niște lucruri esențiale, care totuși sunt obligatorii și trebuie făcute într-o gospodărie, fie că vii dintr-o familie nobilă sau nu.
  De la început am știut că personajul nostru nu se va acomoda prea curând cu noua sa casă, dar parcurgând pagină cu pagină m-am înșelat, pentru că Kit persevera și își dădea silința, chiar dacă lucrurile pe care le făcea erau mici, dar de o însemnătate mare pentru membrii familiei și pentru a învăța din greșeli, ca apoi să fie din ce în ce mai bine.
     Ea a fost primită cu căldură de către familia ei, mătușa Rachel și cele două verișoare Mercy și Judith, dar unchiul ei nu prea a fost de acord cu faptul că Kit a venit să locuiască la ei, așa, fără să le scrie o scrisoare. Dar a fost înțelegător și a învățat să o accepte așa cum e, cum a fost crescută de către bunicul ei.

 Bineînțeles că şi verişoarele lui Kit aveau sentimente pentru John şi William, dar mi s-au părut atât de întortocheate şi ciudate, că la un moment dat nu mai pricepeam cine place pe cine, dar la un moment dat totul se redresează şi ceața din mintea mea se risipeşte.
 
  Într-o zi, Mercy împreună cu Kit, au primit sarcina de a fi învățătoare, iar aici m-a impresionat faptul că fiecare își scotea la iveală caracterul și creativitatea prin modul de predare, iar copii le admirau foarte mult şi erau foarte 
ascultători.


 Până când, într-o zi, s-a întâmplat ceva nefericit, aşa că Kit a pornit spre Luncă, unde era Iazul Mierlei şi "vrăjitoarea" Hannah, evitată de toată lumea şi vorbind-o de rău. Dar, cum spunea Roxi, chiar m-am aşteptat să fie cu vrăjitoare, magie şi lucruri ciudate, dar nu a fost aşa. Hannah e o femeie bătrână, bătută de soartă, izgonită din propriul ei oraş doar pentru că era de altă religie, dar cu toate acestea, era o femeie cu o fire pozitivă, veselă, iar cu aceste calități chiar poate face "vrăji" dăruite din inimă şi cu bunătate.

 Hannah, aşa zisa "vrăjitoare", a ajutat-o pe Kit, parcă "vrăjind-o" ca sufletul ei să fie mult mai uşor şi senin când pleacă acasă. De aici încolo, ele devin prietene foarte bune, Kit o vizitează destul de des, iar aceste scene îmi dădeau mereu o stare de linişte şi libertate.

 La întoarcere, pe drumul de la Miazăzi, Kit se simți purtată de o voioşie şi un sentiment de libertate pe care nu le mai cunoscuse de când ajunsese în portul Saybrook. Hannah Trupper nu era nici pe departe o vrăjitoare, dar cu siguranță îi făcuse o vrajă.

 Am admirat curajul lui Kit pentru că tatăi ei i-a interzis să meargă la Hannah, dar ea nu a ascultat sfatul lui şi de aici încolo încep lucrurile care te țin în suspans şi te fac să termini cartea cu orice preț.

 De asemenea, mi-a plăcut că în unele momente, liniștea se instala în familia lor, fiind momente frumoase și relaxante în familie. Unchiul lor, Matthew, citea citate din Biblie, care mi-au plăcut mult și din care am avut de învățat multe.

   Atât de impunător să fii, încât nicicând un ochi
   Să nu-ndrăznească razele-a-ți privi?
   Și al tău tron splendid e așa-nălțat
   Încât nimic de-aici de pe pământ să nu-l atingă?
   Impunător de-atunci al tău Creator,
   Așa sclipire orbitoare ți-a dat! 
   Să fie El de-a pururi adorat!
  

 Mi-a plăcut nespus de mult stilul autoarei, ușor și hazliu, jucăuș, simplu. Pot confirma că este un roman complet pentru că are o copertă minunată, conținutul este superb, captiv și luminos și cartea este plină de învățături.



 Mi-a plăcut mult cartea iar vouă v-o recomand cu căldură! :D
 Dacă ați citit cartea, v-a plăcut? Aștept părerile voastre cu drag! ^.^





     

marți, 19 aprilie 2016

Cufărul cu amintiri

 Bună ziua, oameni frumoși!

 Astăzi am decis să vă povestesc despre minunatele două călătorii și să scot din cufărul cu amintiri pozele ce le-am făcut.
  Orașul cel mai des vizitat a fost Brașovul, am fost deja de două ori anul acesta: o dată că am participat la olimpiada de pian, iar a doua oară că excursie.


 Noi ne-am oprit la Brașov cu gândul să mergem la Libris, de unde îmi comand cel mai des cărțile. Dar era închis, pentru că fix atunci a bătut de 19.00 . Noroc că mai era deschisă librăria Humanitas, pentru că eu nu plec dintr-un oraș fără o amintire.
 Am mers la un vechi prieten de-al tatei care are laborator de prăjituri chiar în piață, așa că ne-a dat câte ceva pentru drum. După asta, am zăbovit în librărie o jumătate de oră, până s-a închis. (Da, stau mult în librării!) Mi-am cumpărat de acolo "Numără stelele" de Louis Lowry. O căutăm de ceva vreme, noroc că era aici disponibilă! 


 Ne-am mai plimbat prin piață, când am văzut un om (eu credeam că-i statuie! ) alb , tot, tot, care stătea nemișcat. Ne-am oprit și i-am pus un leu în cutiuță, iar el a tresărit și a dat mâna cu tata. A dat și cu mine, iar atunci mi-a strecurat o bomboană în mână, zâmbind timid. Era tare simpatic! 




 O oră am stat în Brașov. Am pornit iar la drum, pentru că era deja târziu și eram foarte obosită. Am ajuns acasă pe la 23.00, fiind frântă de oboseală, că apoi să mă trezesc din nou dimineața și să plec cu corul școlii spre Oradea! Interesant că nu mi-a fost de loc somn, eram plină de energie. Și acest drum a fost frumos și distractiv! Am văzut încă un oraș frumos, ne-am plimbat și ne-am distrat.
 Ador excursiile, unde văd locuri noi și rămân cu ceva: avem o țară frumoasă! 





vineri, 15 aprilie 2016

Hendrik de Mol și Planeta de Aur de K.J. Mecklenfeld- Recenzie

 Titlu: Hendrik de Mol și Planeta de Aur

  Autor: K.J. Mecklenfeld

  Număr pagini: 336

  Editura: Univers

Prefața:

„Poartă te frumos cu jucăriile tale, fiindcă e posibil ca într o bună zi chiar viața ta să depindă de una dintre ele.“

Hendrik de Mol nu este un băiat ca toți ceilalți. Este orfan, locuiește cu bunicul său, Martinus, într un Muzeu al Jucăriilor, nu iese niciodată din casă și nici nu merge la școală. Într o bună zi, bunicul Martinus, păstrătorul Celui Mai Important Secret din Universul Cunoscut, este răpit, iar Hendrik este transformat într o jucărie, o cârtiță de pluș. Va reuși Hendrik să își învingă teama de a ieși din casă, ba chiar mai mult, să zboare pe Planeta de Pluș, să îl elibereze pe bunicul Martinus din mâinile fiorosului Calavera, stăpân peste o armată de soldați de lemn, și să se întoarcă în siguranță pe Pământ?
    K.J. Mecklenfeld, scriitorul olandez de origine română, este de fapt un urs de pluș. Născut pe Planeta de Pluș și fermecat de către un vrăjitor fără inimă, este nevoit să își trăiască viața pe Pământ, sub înfăţişarea unui om. Scrie cărți pentru copii și îi este tare dor de Câmpiile Portocalii


O carte atât de pufoasă, încât cu fiecare pagină citită mi se părea că devin și eu un animal de pluș!
Când am citit recenzia Siminei, mi-am spus: ”Gata, trebuie să o citesc și eu neapărat!”. Norocul meu a fost o reducere pe elefant.ro, așa că nu am ezitat să o comand. :D

Îmi plac foarte mult cărțile pentru copii, îmi amintește de copilărie când citeam și eu povești cu palate, regi, prinți și prințese. Cartea aceasta m-a făcut să uit de toate problemele, să mă rup de realitate și să citesc cu orele! A fost atât de captivantă, încât nu o puteam lăsa din mână. Mereu eram curioasă ce se va întâmpla cu personajele și ce noi probleme au mai apărut.

 Acțiunea este plasată în jurul unui băiat, pe nume Hendrik, care era agorafobic, adică îi este frică de spații deschise. Nu a mai ieșit din muzeul bunicului său de la vârsta de 4 ani, când părinții lui au dispărut într-un mod misterios, iar Hendrik a fost prezent la răpirea lor. Din acea cauză văzându-și părinții dispărând, a devenit agorafobic.
 Hendrik avea o căsuță în copac în care majoritatea timpului și-l petrecea acolo, jucându-se cu ursulețul lui de pluș, pe nume Berend, un urs verde și pufos și un zmeu, pe nume Tao. Atunci când ieșea afară din casă începea să îi apară un ghem în stomac și leșina, așa că bunicul lui, Martinus, i-a construit o mică ”navă” care îl transporta până la căsuța din copac.
 Într-o zi, unchiul său, Severin, o persoană ciudată și misterioasă, veni la ei în vizită cu un schelet din lemn mexican, pe nume Calavera. Lui Hendrik i se păru ciudată această jucărie prima dată când a văzut-o. Ce jucărie mai e și asta, mai ales pentru un copil? Un schelet malefic, care e atât de puternic în Universul Cunoscut, încât aproape toți (am zis "aproape toți " pentru că nu toți îl suportă) îl slăvesc.
 Acest nefericit Calavera l-a transformat pe Hendrik în cârtiță de pluș, pe prietena lui, Hildegard, în rață de pluș, iar pe bunicul lui într-un soldat de lemn.
 De aici încep toate aventurile personajului nostru. Şi pe parcus ce înaintăm, după fiecare pagină, mai găsim noi personaje şi noi intrigi.
 Calavera l-a răpit pe bunicul Martinus pentru că nu a vrut să spună unde se afla tableta babiloniană unde scria secretul Celor Nouă.
 Hendrik şi-a făcut mulți prieteni, a avut ocazia să vorbească de la egal la egal cu animalul său de pluş, Berend, cu care a legat o prietenie strânsă şi aflând multe lucruri cu ajutorul lui. Pe tot parcursul călătoriei, Hendrik a purtat un costum care îl ajuta să nu leşine. Până la sfârşit, ne dăm seama cum fiecare personaj şi-a învins temerile, dar mai ales băiatul-cârtiță, învingându-şi frica de spații deschise. Nu vă voi tăia din suspans, nu vă voi mai spune nimic, pentru că nu îmi place să spun mult din acțiune, pentru că aşa se strică acel ceva, avântul acela care te face să mai dai o pagină.

 Autorul are un stil de scris uşor, frumos, jucăuş, care te ține captiv şi te face să uiți cu totul unde te afli cu adevărat. Acestă carte ne duce într-o altă lume, într-o lume frumoasă şi cu totul nemaiîntâlnită. Mi-a plăcut mult că K.J. Mecklenfeld are un stil scurt şi la obiect, fără prea multe descrieri şi lălăieli, dar a făcut-o în aşa fel încât să aibă un fir cursiv, care te captivează. Are şi un stil amuzant, fiecare personaj având şi el o parte copilăroasă şi nevinovată.
Wihelmina, păpuşa lui Hildegard, pe care am admirat-o mult şi m-a amuzat mereu  acel "hihi" spus întotdeauna după fiecare frază! :)))
 Chiar ar fi interesant să fii un animal de pluş! Penru că atunci când cazi nu simți durerea, eşti uşor ca o pană şi... eşti pufos! Când eram mică (chiar şi acum) îmi imaginez cum ar fi să fiu un pluş şi să vorbesc cu animalele mele de pluş. :D

 Şi, ca din fiecare carte, am avut de învățat ceva. Am avut de învățat că orice frici ai, mereu vei scăpa de ele, dacă prinzi curaj şi ai încredere în tine. Mai ales dacă ai persoane care te susțin, prieteni, şi mai ales familia.
 Am învățat că prietenia este un lucru important, frumos, care leagă oameni până în momentul în care se vor despărți şi vor trăi în viața veşnică. Într-o prietenie adevărată nu există certuri, ci loialitate, iubire, sinceritate şi respect!
 Am mai învățat că sunt şi oameni răi care îți vor răul şi nu te lasă până nu te văd doborât...

 "Hendrik de Mol și Planeta de Aur" are tot, tot, tot pentru un roman pufos și de succes: mister, suspans, acțiune, umor, pufoșenie și cuvinte scrise din inimă pufoasă. ☺

 Sper că v-am convins să citiți această carte destinată pentru toate vârstele, care te îndulcește și te face să iubești animalele de pluș și tooooot!
Doresc să îi urez autorului mult succes pe mai departe și abia aștept să apară al doilea volum!



 Dacă ați citit cartea, cum vi s-a părut? Aștept părerile voastre cu drag!

 Lectură plăcută!




duminică, 10 aprilie 2016

Leapșa: Most wanted!

  Bunăă!

 Îmi cer scuze pentru absență pentru că nu am mai postat nimic și nu am mai dat nici un semn de viață, însă abia îmi văd capul la câte am de făcut cu școala și exersatul la pian și multe alte lucruri... Dar vine vacanța de primăvară și sper ca până atunci să mă mai adun și să fiu mai activă! :)

 Și, pentru că nu am mai făcut de mult o leapșă și nu am mai postat, am prins și eu puțin timp liber pentru o postare. 😊
 Vreau să îi mulțumesc Roxanei de la Gânduri despre cărți și Mădălinei Heart of the Words pentru nominalizare. O fac cu mare drag! ❤

1. O carte publicată pe care ti-o doreşti. 
   Hm, am muuulte cărți publicate pe care mi le doresc, dar de ceva timp "Fata din tren" mi-a tot făcut cu ochiul și am văzut recenzii acceptabile cu păreri bune despre carte. Titlul mă atrage și e misterios, ceea ce mă face să cred că e o carte misterioasă. 



2. O carte nepublicată pe care ţi-o doreşti. 
    Greu de spus. Cred că am să spun "Planeta de Jad" de K.J. Meckenfeld. Nu are încă o copertă, dar autorul acum o scrie și abia aștept să apară!

3. O carte pe care o doreşti tradusă. 
 Această carte am văzut-o pe blogul autorului K.J. Mecklenfeld, care citește și scrie cărți pentru copii. Părerea lui despre carte a fost minunată, mi-au plăcut și imaginile, tot. Sper să se traducă cândva!


4. O carte pe care ţi-o doreşti datorită copertei. 
   "Cioburi de stele". Ce-i drept, ador coperta, îmi place și titlul, dar nu am citit nici o recenzie despre ea. Am citit doar prefața și subiectul cărții e foarte interesant. 


5. O carte pe care ţi-o doreşti datorită sinopsisului. 
   "Numără stelele" de Lois Lowry. Am văzut-o pe multe site-uri, chiar și la o colegă. Am citit prefața și m-a făcut curioasă, pentru că acțiunea se întâmplă în al doilea Război Mondial și ador cărțile pe acest subiect. 


 6. O carte pe care ţi-o doreşti datorită recenziilor. 
      "Îți voi dărui soarele". Am văzut-o pe multe bloguri și recenziile mi-au plăcut foarte mult.


7. O carte pe care ţi-o doreşti datorită autorului. 
  " Exerciții de echilibru". :D

 
8. O carte pe care ai citit-o deja şi ţi-o doreşti.
    Sinceră să fiu, nu am citit cărți împrumutate, așa că nu am cărți pe care le-am citit și nu le am. Știți voi, pentru că îmi place să am biblioteca personală cu toate cărțile dorite. :)

9. O carte pe care ţi-o doreşti suficient de mult. 
   "Mănâncă, roagă-te, iubește". 



10. O carte pe care ţi-o doreşti pentru tot, tot, tot. 
    ''După douăzeci de ani" de Alexandrescu Dumas. Sunt două volume, continuarea la "Cei trei muschetari". Sunt tare curioasă în ce intrigi s-au mai implicat!


  Cam atât cu leapșa de azi. Le mai mulțumesc încă o dată Roxanei și Mădălinei pentru mica " provocare" și dau mai departe leapșa:  Siminei de la Simina's Books,  lui Pufuleț de la In love with booksLaviniei Călina Melaniei de la The Love For Books și tuturor care doresc să o facă. (Dacă decideți să o faceți, vă rog să specificați sursa) :D 

 Sper să revin cât mai curând cu recenzii. Până atunci, ne citim! :)